Articol
 
Ernesto Sabato – un scriitor şi un veac
Categorie articol: Lecturi
Cu mai puţin de două luni înainte de a împlini o sută de ani de viaţă, Ernesto Sabato (1911-2011) a decis să pornească în căutarea lui Abaddon sau a lui Dumnezeu din ceruri. Publicaţia spaniolă El Pais l-⁠a numit „ultimul clasic al literaturii argentiniene”, dar el a fost şi un scriitor de talie mondială, o mândrie a literaturii sud-⁠americane, atât de generoase în secolul al XX-⁠lea cu nume de prestigiu. Născut în apropiere de Buenos Aires, a murit în aceeaşi regiune, de pneumonie, deşi promisese că va trăi cel puţin un veac. A studiat fizica, a lucrat la Institutul Curie din Paris, a fost remarcat de Bertrand Russel pentru lucrările sale, pentru eseurile sale ştiinţifice. După al Doilea Război Mondial se dedică literaturii beletristice şi publică trei mari romane care i-⁠au asigurat un loc de frunte în ierarhia scriitoricească – Tunelul (1948), Despre eroi şi morminte (1961), Abaddon eterminatorul (1974). Înainte de război a fost secretar al tineretului comunist din Argentina, a fost trimis să studieze la Moscova, dar în 1935 s-⁠a întors şi a declarat că în URSS poţi ajunge fie în GULAG, fie într-⁠un spital de psihiatrie. Cu asta relaţia sa cu comuniştii s-⁠a cam terminat. Camus şi Thomas Mann au salutat debutul în proză al lui Sabato. El a primit Legiunea de Onoare franceză, Premiul Medicis (Italia), Cervantes (Spania) ş.a. În anii ‘80 a fost numit de preşedintele Argentinei să ancheteze crimele comise în timpul „războiului murdar” din 1970. Numeroasele sale eseuri pe teme politice şi literare (despre Camus, Borges, Robbe-⁠Grillet), au atras numeroşi cititori, personalităţi. A publicat în 1976 un dialog cu Jorge Luis Borges, cu care avea unele afinităţi.

Creaţia lui Sabato este dominată de o anumită „stare de vigilenţă” faţă de forţele răului. În Tunelul (traducere recentă, apărută la Editura Humanitas, sub semnătura Tudorei Şan­dru-⁠Mehedinţi), personajul principal este un scriitor care şi-⁠a asasinat femeia iubită, în al doilea roman, Despre eroi şi morminte oferă o imagine sumbră asupra evoluţiei societăţii din ţara sa, iar în al treilea roman acest sentiment de îngrijorare devine obsesiv. Abaddon este în Biblia ebraică locul unde se coboară pentru a ajunge în Iad (Sheol). Apoi, prin transfigurare în lumea greco-⁠latină şi în creştinism el devine Îngerul Morţii, care va veni în Ziua Judecăţii de Apoi. Nu este bine să ai de a face cu acest Înger. Sabato era un pesimist, deşi nu a cunoscut grozăviile din Europa anilor de război. Părinţii săi proveneau din Italia, tatăl era de origine albaneză, iar mama italiancă. Numele Ernesto, scriitorul şi l-⁠a ales singur. Nouă fraţi au murit înaintea sa, dar el a „compensat” prin longevitate această năpastă. Soţia sa, Matilde Kusminski Richter a murit în 1998, el s-⁠a recăsătorit, fiind îngrijit de cea de a doua soţie, Elvira. Prima soţie i-⁠a dăruit doi fii, Jorge şi Mario. Nu ştim nimic despre cariera acestora. „Toată viaţa am încercat să-⁠mi distrug fiinţa, pe a mea, nu pe a altora”, acesta era un credo al scriitorului. Credem că este nevoie de Sabato şi în acest secol. El trebuie reinventat sau reînviat prin pana unui nou Sabato. 

Celebrul Cilibi Moise

Trubadur, autor de aforisme, veşnic călător, un „Anton Pann al evreilor”, Cilibi Moise s-⁠a aflat în atenţia contemporanilor din secolul al XIX-⁠lea, i s-⁠au dedicat studii, la care se adaugă volumul apărut recent la Editura Hasefer, sub titlul Cilibi Moise, un filosof popular, semnat de Ţicu Goldstein. Redactorul cărţii este George Gîlea, iar Cuvântul Înainte aparţine profesorului Carol Iancu, cunoscut istoric, şef de catedră la Universitatea Montpellier III (Franţa). Moise, evreul, cum era ştiut, s-⁠a născut în 1812, la Focşani, sub numele de Froim Moise Schwarz şi a murit la vârsta de 58 de ani, în 1870, la Bucureşti. Cilibi, în turceşte înseamnă „înţelept”. Este considerat primul scriitor evreu de limbă română. În septembrie 2001, la sesiunea ştiinţifică dedicată iudaismului, din Montpellier, Ţicu Goldstein a prezentat lucrarea de faţă, fiind remarcat de forurile ştiinţifice din Franţa. Despre Cilibi Moise a scris cu entuziasm G. Călinescu în Istoria… sa. Cel care a popularizat moştenirea „filosofului popular” a fost Moses Schwarzfeld (1857-⁠1943), care a publicat propriul studiu şi antologia aforismelor în trei ediţii (1881, 1901 şi 1936). Caragiale a remarcat prima ediţie. Contribuţia lui Ţicu Goldstein constă în descoperirea la Biblioteca Academiei a uneia din cărţile necunoscute ale lui Cilibi, publicată în 1864. De-⁠a lungul timpului, Haşdeu, dr. Alexandru Şafran, Zigu Ornea ş.a. au exprimat opinii despre Cilibi Moise, considerând că el este fie un reprezentant tipic al evreimii din vremea sa, fie un autor de interes general, în mediul românesc.
Cilibi Moise şi-⁠a publicat prima carte de mic format, în anul 1858, dictând direct zeţarului. A editat şi în anii următori alte cărticele care s-⁠au difuzat rapid. Moses Gaster era unul dintre achizitorii pasionaţi. La fel şi Moses Schwarzfeld. Studiul lui Ţicu Goldstein este împărţit pe capitole, sunt reproduse diverse ecouri, se face analiza societăţii româneşti, a nivelului de receptare culturală. Este un studiu bine documentat. În anexă se reproduc pagini din epocă. Din păcate partea cea mai atractivă, „pildele” lui Cilibi Moise este prea sumară, dar ele sunt cunoscute din alte cărţi editate anterior. Reproducem câteva: „Lucrul cel mai greu este să dai socoteală prostului”, „Viaţa e lungă, dacă e plină”, „Două feluri de indivizi sunt fuduli pe această lume – un slujbaş mic şi un prost mare”, „Decât cu un mojic în lojă, mai bine cu un filosof la arest” ş.a. 
Autor(i):  Boris Marian
 
 


Proiect editorial online aparut cu sprijinul
Administratiei Fondului Cultural National