Articol
 
Catre o dimensiune globala a literaturii
Categorie articol: Lecturi
Favorizarea culturilor minore, într-⁠un joc de schimbare a atenţiei dinspre centru către margini, este de asemeni interpretat ca o nouă formă de colonialism prin aceea că produsele literare din aceste culturi devin „globale” doar în măsura în care vizibilitatea lor este garantată prin legitimarea lor în interiorul culturilor majore transformate în teren de luptă pentru afirmarea produselor literare.

Prin toate dimensiunile sale, realitatea imediată pune, poate mai pregnant ca niciodată, problema graniţelor, sau, mai bine spus, a disoluţiei lor. Într-⁠o lume în permanentă mişcare, acestea sunt mereu redefinite, devenind mai degrabă indicatoare mobile în raport cu care se regândeşte situarea individului decât repere bine determinate. Timpul pare şi el să-⁠şi modifice paradigma într-⁠un etern prezent ale cărui cuvinte de ordine sunt relativul şi simultaneitatea datorită înlocuirii sistemelor de valori cu repere personale şi posibilităţii, fără precedent, a raportării individului la mai multe spaţii. Asta conturează un mod de existenţă în afara limitărilor fizice, căci situarea în spaţiu este redefinită prin raportarea la virtual. La o simplă apăsare de buton, o lume întreagă se deschide şi informaţii din cel mai îndepărtat colţ al globului devin accesibile instantaneu. Fie că este vorba de ultima producţie cinematografică japoneză sau de evenimentele tulburătoare din Orient, individul are acces la toate fără vreo întârziere pe care ar presupune-⁠o situarea doar în dimensiunea fizică a existenţei. Lumea devine, într-⁠adevăr, un imens holodeck în care totul este instantaneu accesibil.

Dar această abundenţă culturală devine apăsătoare. Invadat de producţii culturale din diferite spaţii, individul este forţat să îşi lase în urmă casa şi să pornească într-⁠un periplu între lumi. El devine cetăţean al satului global al lui Marshal McLuhan, raportându-⁠se la lume printr-⁠o aşezare oblică între culturi. Existenţa devine prin aceasta un demers nomad de căutare de repere, dar care eşuează repetat, căci nu mai este timp pentru sedimentarea clară a valorilor. Atât spaţiul, cât şi timpul, par să se comprime, generând un sentiment al eşecului în cuprinderea şi gestionarea informaţiei.

De aceea globalizarea, ca fenomen major al celei de-⁠a doua jumătăţi a secolului al XX-⁠lea, generează schimbări de paradigmă, necesitând pentru aceasta un nou vocabular care să exprime anxietăţile individului în raport cu relativizarea propriei lumi. Avem de-⁠a face, aşadar, cu noi concepte de identitate transnaţională, diasporă, nomadism, multiculturalism, migraţie, etc., toate indicând aceeaşi reconsiderare a poziţiei individului în raport cu schimbările rapide ale lumii din jur.

Din acest iureş al redefinirii nu scapă nici literatura care, ca expresie a neliniştilor contemporane, răspunde tocmai acestor anxietăţi identitare printr-⁠o înglobare ficţionalizată a experienţelor, deopotrivă individuale şi colective. Prin aceasta, şi datorită tendinţelor socio-⁠politice contemporane în cartografierea lumii, literatura se îmbogăţeşte cu noi teme prin care se metamorfozează la nivel de discurs relaţiile fără precedent dintre indivizi, libertatea de mişcare şi situarea între culturile prezentului. Această nouă perspectivă implică un vocabular specific, o tematică proprie şi ridică întrebări generate tocmai de conştientizarea relativizării reperelor. Din acest motiv, literatura nu doar că se construişte pe experienţa globalizării, dar şi creează, la nivel tematic şi stilistic, un discurs narativ specific fenomenului.

În centrul acestui discurs se găseşte disputa interminabilă dintre local şi global ce obligă literatura la o dublă raportare. Generate în contexte transculturale şi multiculturale, operele literare ridică de multe ori întrebări referitoare la specificul local şi devin, în unele cazuri, veritabile depozitare de valori culturale. Explicaţia acestei nevoi de afirmare a specificului se datorează tocmai pericolului diluării până la dispariţie a valorilor locale în contextul uniformizării excesive la nivel global. Este în cele din urmă o încercare de legitimare a culturilor minore în raport cu culturile monopol, de afirmare a specificului cultural ameninţat prin mimetism excesiv. De aceea Franco Moretti spune că, în atingerea dimensiunilor globale, opera literară trebuie să treacă printr-⁠un dublu travaliu: acela de a supravieţui culturii natale, dar şi de a se afirma pe plan internaţional în spaţiul competitivităţii acerbe ordonată de principii comerciale. Şi David Damrosch argumentează această idee susţinând că, în ciuda importanţei pe care opera o are la nivel local prin încărcătura culturală pe care o poartă, aceasta trebuie să intre într-⁠un set de relaţii (rizomatice, am completa noi), la scară globală, pentru a supravieţui în afara contextului iniţial. Strategiile de supravieţuire sunt, din acest punct de vedere, deseori incompatibile, căci opera trebuie să se plieze pe nevoile individului, atât în raport cu dimensiunea locală, cât şi cu cea globală, a existenţei. Astfel se explică succesul imediat al unor romane scrise de autori puţin cunoscuţi, dar care au reuşit să răspundă prin naraţiunea lor anxietăţilor imediate ale lumii contemporane, fără să piardă însă din vedere contextul local care a generat naraţiunea. Dar şi opusul este valabil: opere ale unor scriitori arhicunoscuţi la nivel global, dar discreditaţi local, şi, cazul cel mai întâlnit, opere importante pentru un spaţiu limitat, dar ignorate în exteriorul acestuia.

Indiferent de locul în care se află, de contextul socio-⁠cultural la care se raportează, individul este bombardat în actul lecturii cu produse literare din toate colţurile lumii, fiecare purtător al caracteristicilor culturii în care a fost generat. Prin aceasta, cititorul este obligat la un proces de „autoglobalizare”. El trebuie să îşi redimensioneze lumea pornind tocmai de la acceptarea simultaneităţii diferenţelor cu care vine în contact prin lectură. Cititul devine un act nomad prin care individul părăseşte spaţiul confortabilului „acasă” şi explorează lumi noi prin intermediul operelor literare pe care acestea le produc. Astfel, literatura creează un spaţiu de mediere între culturi, cea a cititorului şi cea a scriitorului, dovedindu-⁠se o realitate în egală măsură mobilă.

Dar libertatea de mişcare a operelor literare este condiţionată de dimensiunea lingvistică. Limba în care este scrisă o carte poate deschide căi de acces, sau, dimpotrivă, se poate dovedi o graniţă. Traducerea devine vehicul prin care culturile călătoresc una către cealaltă, întâlnindu-⁠se în actul lecturii. Prin aceasta, literatura devine ea însăşi teren al competitivităţii, nu numai între culturi, dar şi între limbile de circulaţie internaţională şi cele cu areal mai restrâns. Din acest motiv, conştienţi că o operă scrisă într-⁠o limbă vorbită în mai multe zone ale globului are şanse mai mari de popularizare, unii scriitori îşi conturează direct experienţele într-⁠un idiom mai răspândit. Acest lucru poate fi în detrimentul încărcăturii culturale pe care opera o poartă şi care se diluează prin transferul într-⁠o limbă secundară scriitorului. Şi totuşi, tocmai aceste opere au un rol foarte important în dinamizarea idiomului în care sunt concepute, îmbogăţindu-⁠l cu un specific aparte. De altfel, este cunoscut faptul că scriitorii care folosesc în crearea operelor coduri lingvistice nenative au o perspectivă diferită asupra limbajului, descoperind noi nivele de expresivitate acolo unde nativii văd greşeli sau utilizări improprii.

Dar nu toate operele literare sunt scrise direct într-⁠o limbă de circulaţie internaţională. Aici se ridică problema traducerii care asigură accesibilitatea culturilor străine, uneori în detrimentul expresivităţii şi semnificaţiilor implicate de utilizarea nativă a unui idiom. Prin traducere se pierde din coloritul local, din conotaţiile implicate în actul scrierii. Cu toate acestea, există şi realităţi care se dovedesc intraductibile şi care îmbogăţesc idiomul gazdă cu elemente străine, obligând cititorul la o regândire a propriei dimensiuni lingvistice. Această contaminare reciprocă prin literatură nu se limitează doar la limba în care este scrisă o operă. Realităţile intraductibile care călătoresc dintr-⁠o limbă în alta sunt însoţite de particularităţi tematice caracteristice. Situarea prin scris într-⁠o anumită cultură angajează un întreg arsenal de teme şi motive, de mituri şi simboluri. Unele dintre acestea se generalizează, călătorind dintr-⁠o cultură în alta şi devenind caracteristici ale literaturii contemporane, indiferent de locul în care aceasta este produsă.

Aşadar, în spaţiul generos al literaturii globale, operele se influenţează reciproc la nivel lingvistic şi tematic, construind o moştenire culturală generală a individului transformat în nomad. Cu toate acestea, o problemă mult mai pragmatică se ridică: accesul operelor literare la spaţiul acestui tip de cititor. Prin aceasta, problematica literaturii globală se concentrează pe moduri de globalizare a literaturii. În acest context, globalizarea capătă conotaţii mai degrabă economice decât culturale, căci pentru a atinge dimensiuni globale, o operă literară trebuie să fie, pur şi simplu, vândută. Literatura devine un spaţiu al disputei între culturile majore şi cele minore, dispută reflectată în instituţiile traducerii şi ale difuzării. Întreaga discuţie despre moştenirea culturală, despre îmbogăţire reciprocă şi deschiderea de noi perspective, se rezumă la transformarea operei într-⁠un bun comercial care, pe lângă a încorpora anxietăţile individului în periplul său între lumi, trebuie să producă profit. De aici o generoasă dezbatere despre agenţii economici angajaţi în acest proces şi care contribuie la globalizarea literaturii. În această lumină, a transformării produsului cultural în produs comercial, dispare orice criteriu al valorii, căci simultaneitatea culturală împiedică sedimentarea unui sistem de selecţie. Iar acest lucru face ca opere într-⁠adevăr valoroase să intre pe acelaşi calapod, uneori chiar să se identifice, cu ceea ce se numeşte „popular fiction”. În această viziune, şi literatura intră sub aceeaşi umbrelă a globalizării interpretată de Fredric Jameson în 2008 ca o mediere corporatistă a lumii, în care naţionalul, gândit tot în aceeaşi termeni economici, nu este decât un „alibi pentru opresiunea corporatistă”. Mai mult, favorizarea culturilor minore, într-⁠un joc de schimbare a atenţiei dinspre centru către margini, este de asemeni interpretat ca o nouă formă de colonialism prin aceea că produsele literare din aceste culturi devin „globale” doar în măsura în care vizibilitatea lor este garantată prin legitimarea lor în interiorul culturilor majore transformate în teren de luptă pentru afirmarea produselor literare.

Considerente de ordin financiar, dar şi condiţiile sociale şi politice par să fie criteriile de selectivitate în alegerea operelor „globale”. Dacă modificările pe scena economică şi politică a lumii sunt principalii factori responsabili pentru accesibilitatea unui produs literar, evenimente sociale aduc în prim plan anumite opere cu care rezonează într-⁠o anumită măsură. Evenimentele din realitatea imediată dictează o anumită tematică, un anumit subiect în aşa fel încât literatura vine în întâmpinarea anxietăţilor cititorului. Dar şi opusul este în egală măsură valabil, chiar dacă mai puţin întâlnit: opere ce sunt responsabile pentru declanşarea evenimentelor pe plan social. Important este că literatura nu mai poate fi privită izolat de lumea care o produce, şi mai mult, nu presupune distanţarea individului de realitate. Acestea sunt privite în strânsă legătură, rezonând puternic, reflectându-⁠se una în cealaltă printr-⁠o oglindă cu două feţe care este cititorul. Intrată în angrenajul economicului, al relaţiilor financiare dintre industriile angajate în asigurarea mobilităţii, literatura se supune unui singur criteriu de selecţie, cititorul. De aceea afirmă David Damrosch că trăim într-⁠o epocă post-⁠canonică în care prin dimensiunea globală a literaturii se rezumă relaţiile generate de individ în procesul lecturii. 
Autor(i):  Oana Elena Strugaru
 
 


Proiect editorial online aparut cu sprijinul
Administratiei Fondului Cultural National