Articol
 
Starea romanului (II)
Categorie articol: Lecturi
Abordeaza incitat de Aurel Pantea si raportul: moral-amoral in literatura, resentimentul, vazut de Aurel Pantea in sensul „Genealogiei moralei” al lui Nietzsche, dar N. Breban o vede drept boala a omului modern, „incapacitatea omului de a se afirma prin propriile sale calitati si nevoia lui de a apasa pe altul, de a se sui pe un altul…” (p. 62). Plina de miez este interventia Stefaniei Mincu pentru care „Resentimentul este aceasta neputinta si acest blocaj al nostru de a nu putea proiecta in viitor” (p. 62). N. Breban nu este de acord cu polemica lui Nietzsche cu crestinismul, se separa si de antiwagnerianismul sau.
In incheierea pasionantei dezbateri lamureste si aparitia valului de tineri sustinatori ai autenticitatii (stil creat de Andre Gide prin anii ’20 si cultivat la noi „nervos, modern” de Camil Petrescu, si poate si de Mircea Eliade, leader al Generatiei tinere de prin anii ’30), din valul actual preferandu-l pe Radu Aldulescu „care e un autenticist deja lucrat, e la a doua mana, e facut…” (p. 65) Juriul format din criticii literari Ion Pop, Al Cistelecan si Andrei Terian au stabilit urmatoarele premii: Petru Cimpoescu – Premiul pentru cel mai valoros roman – Simion Liftnicul; Florina Ilis – Premiul pentru cel mai valoros debut: Coborarea de pe cruce; Eugen Negrici – Premiul pentru cea mai valoroasa exegeza a romanului romanesc contemporan – Literatura romana sub comunism – proza. Organizatorii si-au propus continuarea, la Alba Iulia, a traditiei simpozionului dedicat romanului romanesc, au propus prozatorului N. Breban functia de presedinte al simpozionului si d-sa a acceptat. La editia a doua a Colocviilor romanului romanesc, 2009, desfasurat pe tema: Conditia umana si povestile ei in romanul romanesc au participat alaturi de N. Breban – acad. si mare romancier, acad. Eugen Simion – critic si istoric literar, alti 14 romancieri, critici si istorici literari, in prezenta rectorului Universitatii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia Ion Achim Moise si a autoritatilor locale, care saluta participantii la Colocviu. Se pastreaza traditia inaugurata de Marin Mincu in 2008 care a conferentiat despre cartea sa: Panorama poeziei romanesti, acum Al. Cistelecan a prezentat cartea: Vocile poeziei a lui Ion Pop, prof.univ., poet, critic literar, istoric literar, eseist care face exegeza spiritului poetic echinoxist in toate ipostazele sale, miscarea de la revista „Echinox”, fiind dupa cea de la Cercul Literar din Sibiu, al carei mentor a fost L. Blaga, cea mai importanta miscare estetico-literara a secolului XX. Nicolae Breban constata ca la Alba Iulia, unde s-a infaptuit Marea Unire din 1918, se incearca readucerea criteriilor mari ale literaturii romane si europene si in primul rand cel al autonomiei esteticului, instituindu-se un cult al romanului, pilon fundamental al literaturii fundamentale, stalp al intregii culturi, piatra de incercare si de verificare a unei culturi nationale, specie proteica in care se topesc multe genuri literare, asa explicandu-se si succesul sau.
De aceea face roman de 50 de ani, crede in el si urmeaza marile modele ale lui Dovstoievski, Th. Mann, Proust sau ale romanilor L. Rebreanu, Marin Preda. In legatura cu tema colocviului considera ca povestile, formele, mastile romanului sunt problemele criticului, dar revine asupra constructiei romanului, tipologiei actuale, a mizeriei care ne inconjoara: sa nu fim terorizati de Europa Occidentala, ci „sa fim mai siguri pe problemele noastre, cu mult calm si profesionalism” si sa propuna fiinta umana si o viziune despre lume, care fixeaza fiinta umana intrun moment al istoriei si misiunea despre lume (p. 113).
Virgil Podoaba constata existenta in proza a doua linii: cea care continua paradigma interbelica tinand de poetica mimesis-ului de sorginte aristotelica si a romanului mitic care vine de la Eminescu, pe filiera Sadoveanu si continua in contemporaneitate prin St. Banulescu, D.R. Popescu, fiind o linie de cotinuitate. Cealalta este de discontinuitate, de ruptura a istoriei narative, extrem de novatoare si propune tehnici imprumutate si altele inventate, numita, provizoriu: Livresca, ludica, ironica ilustrata de Scoala de la Targoviste si optzecistii compunand postmodernismul cum grano salis, rezolutie data in „Metamorfozele punctului” distingand o modernitate si definindu-se prin cogito-uri slabe, viziuni slabe, tehnici dar mai ales prin experienta revelatoare slaba (o experienta de genul crizei, a conversiunii) si ontopoetica slaba, diferite de cele tari specifice modernitatii.
Conferinta Acad. Eugen Simion, crtic si istoric literar cu o experienta prodigioasa de peste 50 de ani (concretizata si in ampla sinteza in 4 vol. „Scriitori romani de azi”) este intitulata „Romanul ca discurs despre lume” si incepe cu prezentarea programului lui G. Calinescu, expus in Sensul clasicismului (dupa primul razboi mondial G. Ibraileanu vorbea de un roman social cu estetica nedeterminata dar recomanda „scafandrismul” proustian – pe care-l citise, o incurajeaza in acest sens pe H. P. Bengescu) sustinand romanul din linia lui Balzac cu: creatie de caractere, stiinta de a construi un portret, o tipologie reprezentativa, diminuarea lirismului si suprimarea digresiunilor jurnalistice. Face o incursiune si in „modernismul lovinescian” ce presupune sincronizarea romanului romanesc in doi timpi: simulare si stimulare. Dorinta noastra actuala de a patrunde in lumea „dominata de mijloacele mediatice, presupune trecerea din epoca legilor deterministe (unde creativitatea este imposibila) in epoca legilor probabiliste (unde ratiunea nu mai are loc), E. Simion urmand pe fizicianul Prigogine din studiul esential Sfirsitul Certitudinilor si Moartea literaturii, profetita de William Marx si Antoine Compagnon poate fi evitata – dupa opinia lui Tzvetan Todorov daca va renunta sa vorbeasca despre ea insasi si va redeveni un discurs asupra omului si despre om, un discurs asupra conditiei umane in aceasta lume a globalizarii si internetului. Care e starea romanului romanesc in lumea incertitudinilor? Eugen Simion considera ca trebuie recitit romanul de ieri (postbelic), sistematic si fara prejudecati, judecat drept din unghi estetic si nu politic. Romanele se scriu multe, de toate felurile, pe multe le-a citit si le-a cuprins in pomenita sinteza, dar e necesara o istorie a literaturii romane contemporane adevarate care sa reflecte metamorfozele si substanta romanului romanesc. In fata avalansei de romane aparute trebuie instaurat spiritul critic real si regandit programul lui Calinescu, romanul sa redevina un discurs despre lume. Aura Christi, poeta, romanciera si eseista considera ca N. Breban si Eugen Simion au pus ordine in „curtea regala a romanului romanesc”, semn al maturitatii unei culturi, in literatura nu poate fi democratie, ci dictatura benefica a valorii. Ar prefera ca la Colocviu sa se discute mai mult despre tehnica, despre arta de a face un personaj, despre tipologie, arta dialogului, vointa de constructie, despre rolul povestii in roman si sa seducem lectorul, sa-l „ducem” cu noi, folosind logica basmelor. Dupa opinia lui R. M. Rilke in literatura exista mereu trei generatii: prima l-a gasit pe Dumnezeu, a doua construieste temple si a treia smulge pietrele din tempul construit de altii si inalta colibe. Scriitorul sa-si urmeze vocatia si nu sa intre in treburile cetatii, dar unii si-au urmat-o si altii au tradat-o. Romanul a prosperat, scriindu-se trilogii si tetralogii (D. Tepeneag, N. Breban, Mircea Cartarescu, Aura Christi: Vulturi de noapte). Constata migratia poetilor spre roman: Gabriela Melinescu, Daniel Banulescu, Nichita Danilov, Adrian Popescu, Ruxandra Cesereanu. Face parte din generatia ’90 – titlu acceptat ca varianta de lucru „a fost martor ocular” in acesti 20 de ani si strain, (venita din Chisinau), a avut o perceptie din afara spatiului literar si uneori a fost patetica in judecati – forme ale exactitatii in culturile majore, cum este si cea romana. Poezia ei se situeaza in lumea romanticilor si expresionistilor, romanele sunt poeme epice bildungs romane axate pe teme mari (cea biblica: relatia maestru – ucenic). S-a ferit de „isme” o tenteaza Opera (viseaza realizarea unui roman de valoarea celui al lui Dovstoievski: Crima si pedeapsa), crezand, cand scrie poezie, ca uneori „l-am gasit pe Dumnezeu” (p. 93) si incheie citind doua poeme. Mircea Muthu teoretician literar, critic si istoric literar, marturiseste ca a esuat in tentativa de a scrie roman pentru ca „nu gasesc latura simbolica si nici n-are practica romanesca”. Contrar lui M. Eliade care cerea „incarcarea cu teme vestice”, crede ca este necesara reimprospatarea fortei creative a prozatorului, fructificate modelele, trebuie sa „discute tragicul in viziune crestina in cheie ortodoxa”, sa se foloseasca spatiul nostru est-european, arealul nostru este definit de crestinismul ortodox si ocolirea acestui top versant sud estic este o nenorocire. Istoria critica a lui Manolescu rade doua secole din literatura romana pe care popoarele care ne inconjoara si istoria literaturii le are cu sec. IX si X.
Ion Pop, cel mai avizat critic de poezie, citeste proza si crede in necesitatea revizuirilor, dar multe sunt minimalizante, fac confuzie intre realitatea estetica si atitudinea etica. Se impune mai putina polemica si calm pentru ca generatia ’60 nu e integral perisabila: N. Breban, Augustin Buzura, D. R. Popescu fiind necesara revenirea lor spre epoca noastra. Si generatia se va cerne, ajunge printr-un proces de filtrare la maturizare, adica la „rezistenta la povestire” (cum afirma Petru Cimpoesu), aparand prozatori valorosi: Florina Ilis, Dan Lungu. Lipseste literaturii romane mai multa umanizare, tinerii isi distrug fictiunea, reduc limbajul in loc sa revina la povestire, la naratiune, la caractere, la personaje precum Petru Cimpoesu, Radu Aldulescu la care vezi substanta, viata, oameni, evenimente, o literatura a umanului (p. 101). E nevoie de optimism, de incurajare, de conectare la tematica universala si promovarea valorilor in strainatate.
Al. Vlad apreciaza ca orice individ este o expresie a conditiei umane, dar romanul trebuie sa fie constructie elaborata, cu o poveste, un story in care personajul sa fie la nivelul sensibilitatii creatorului spre a ajunge o paradigma a conditiei umane. Andrei Terian socoteste ca exista doua acceptiuni ale conditiei umane, complementare: in sens larg si atunci orice roman este al conditiei umane si o forma romanesca circumscrisa din punct de vedere istoric legandu-se de celebrul roman al lui Andre Malraux, deci un roman despre om ca fiinta istorica, om care se confrunta cu istoria, fiind fiinta muritoare, sociala, erotica, scrise de N. Breban, M. Preda, D. R. Popescu, cele scrise dupa 1989, tinand cont de canon, sunt romane ratate. Romanele postdecembriste axate pe comunism sunt departe valoric de cele scrise in timpul regimului dictatorial comunist, necesare fiind romanele conditiei in postcomunism, fiindca numeroase romane se limiteaza la pitoresc, anecdotic si doreste roman care „sa focalizeze, sa radiografieze conditia istorica a individului, in postcomunism” (p. 108) asteptare nu a criticului neaparat, ci a cititorului.
Al. Cistelecan il contrazice, afirmand ca vrea proza cu actiune, poveste, personaje, bataie, care sa fie atractiv, sa produca bucurie, placere cititorului „de la cap la coada”. Pentru Mariana Gorezyca generatia noua de critici marcheaza semnele bune ale literaturii. Pentru Bedros Horsangian sustine ca se discuta prea mult despre proza in dauna practicarii epicului: „Marea proza de ieri si de alaltaieri ramane punct de sprijin pentru fiecare dintre noi” (p. 126), scriitorul este efemer „Noi trecem, cartile raman”, daca „povestile epice sunt trist-amar-tragice” si nu telenovele cu happy-end. Petru Cimpoesu in conferinta „Conditia scriitorului – rezistenta prin poveste” sustine ca „romanul modern este urmasul legitim al basmului care la randul lui isi are originea in mit” si „A povesti este o ocupatie inrudita cu magia”. Scriitorul autentic este incomod pentru stapanitorii lumii, el are puteri secrete si povestile au caractersubversiv, „un talc ascuns care ramanea mereu in afara intelegerii comune” (p. 129). Scriitorul are misiunea „de a salva omul, nu ca specie, ci ca esenta, el fiind vocea constiintei unui popor, reperul sau moral, cand stie sa-si gestioneze libertatea spre a o oferi apoi si celorlalti, cat continua rezistenta sa prin poveste” (p. 130).
Juriul condus de Irina Petras a acordat lui Nicolae Breban titlul de „Senior al romanului romanesc contemporan”, lui Filip Florian – Premiul pentru cel mai bun roman – Zilele regelui; Simonei Sora – premiul pentru cea mai buna exegeza – Regasirea intimitatii; Ruxandra Ivancescu – premiul pentru debut in 2008 – Descoperirea lumii noi. Editia a treia a Colocviilor romanului romanesc contemporan desfasurat la Alba Iulia s-a bucurat, din nou, de o prezenta selecta: 13 scriitori si critici literari de la principalele universitati si reviste importante din tara, dand rezonanta nationala acestui eveniment cultural, al doilea dupa Festivalul International L. Blaga, trecut de 20 de editii. Desfasurate cu sprijinul Consiliului Judetean, cu concursul Universitatii „1 Decembrie 1918” (reprezentata de rectorul Ioan Achim Moise, prof. ing. Dr., si a prof. Dr. Iliana Ghemes, decanul Facultatii de Istorie si folologie), a Bibliotecii Judetene „Lucian Blaga” si fireste a Filialei Alba – Hunedoara a U.S.R. cu neobositul ei presedinte conf. dr. Aurel Pantea, poet, critic literar si redactor sef al revistei „Discobolul” avand ca tema: Romanul tanar romanesc. Acad. N. Breban, care nu agreeaza criteriul generationist, ori al promotiilor ci al grupurilor literare, constituite, de obicei, in jurul revistelor, considera ca in literatura termenul este vag evaziv, in generatia ’60 intrand foarte multi prozatori, poeti, critici de varste foarte diferite. Teoria literara ce statueaza postmodernismul si textualismul o dezavueaza ramanand fidel marilor modele romanesti si straine pe care le-a mentionat si la celelalte doua editii preferand romanul clasic care „are o actiune, o constructie ampla, cu personaje vii, puternice, memorabile si care cultiva elemente de dialog ale prescriptiei, ale psihologiei” (p. 162) si care a preluat elemente din disciplinele umaniste: sociologie, filosofie, psihologie, topite in substanta epica, marile idei ale secolului XX.
Ion Simut crede ca un scriitor mare nu viaza fara o ideologie proprie constituita din viziunea despre lume, despre om si despre literatura, exemplificand cu titani ai literaturii universale si ai generatiei ’60, tinerilor lipsindu-le una sau doua din primele componente propunand satiric, viziune mizerabilista. Virgil Podoaba a discutat tema sistematizat, doct, elaborata minutios, abordand dezbaterea elementelor afirmate si la editia precedenta, exersandu- si abilitatea analitica in jurul romanului „Teza de doctorat” a lui Caius Dobrescu, considerandu-l nedreptatit, neinteles, fiindca „nu e citit pana la capat”.
Daniel Cristea Enache se refera la rolul criticului in aceasta actualitate haotica de a selecta si recupera noutatea, la traditia majora raspund temei in discutie: Cine este tanar? Tanar este cel ce debuteaza anul acesta si peste un an se invecheste si apar alti tineri si tot asa, iar „romanul se innoieste si progreseaza de la un an la altul”. Tineri sunt scriitorii care au debutat dupa 1989 si au adus o noua viziune asupra lumii si asupra literaturii (cum spune I. Simut), dar prejudecata afecteaza spiritul, discernamantul critic al unora care exemplifica doar cu mizerabilisti care abordeaza preferential individul (Ioana Bradea, Cecilia Stefanescu, Ionut Chiva), idee demontata prin exemplificarea a cinci nume, cei mai buni din aceasta generatie: Sorin Stoica (decedat la 20 de ani de cancer), Filip Florian, Razvan Radulescu, Bogdan Popescu (semnalat de Eugen Simion la editia anterioara) si Doina Rusti, generatie aparuta in contextul social al libertatii de opinie cu varfuri si individualitati care si-a impus elemente in proza lor care cu vremea vor fi din ce in ce mai omologate si impuse in opinia publica. Pentru a se impune acesti scriitori tineri trebuie sa recupereze din dimensiunea majorului, a tragicului, a dramaticului, si trebuie abordate prin personaje, trasaturi, scene – mici, dar sa tina cititorul langa el, sa-l faca interesat, iar noi sa fim optimisti acceptand rasturnarea operata de E. Lovinescu a teoriei lui Maiorescu „forme fara fond” si lasandu-ne prinsi de ideea sincronizarii prin cei doi timpi ai evolutiei: simulare – stimulare. Criticul sa nu eticheteze in bloc generatia, dand doar exemple de literatura falsa (cum procedeaza Dan C. Mihailescu) ci sa sesizeze directiile, manierele definitorii, culoarul epic pe care evalueaza individualitatile (de felul celor 5 nominalizati) care se vor putea inmulti si ramane in istoria literaturii deschizandu- se catre publicul larg.
Ion Pop in conferinta sa sobra, academica, cuprinzatoare, cea mai comprehensiva la aceasta editie a Colocviilor, a punctat riguros intr-o viziune istoricizanta starea romanului tanar distingand vointa impunerii lor polemice, mizand pe autenticitatea comunicarii, impunerea realismului crud, socant, epidermic al cotidianului, eliberati de tabuuri (cei dintai dupa 1989 precum Ioana Baietica, Ionut Chiva, Adrian Schiop) cantonati intr-un spatiu limitat, fara sa aiba cultura romanului mare, european sau romanesc. Din fericire se inregistreaza in ultimii ani un progres atat in privinta inbogatirii problematicii existentiale, cat si a diversificarii formulelor romanesti si a diversitatii stilistice, a scriiturii adaugand listei lui D. Cristea Enache pe Florina Ilis (cu „Cruciada copiilor”). Critica nu trebuie sa-i vada in bloc, ci sa distinga atent vocile epice recente, care trec de la formula realist-cruda cu note expresioniste spre una calma, echilibrata, cu o tesatura epica divers colorata, o proza de densitate existentiala, meditand asupra lumii si a marilor intrebari ale omului, profund reflexiva asupra vietii si mortii. Si tanarul critic oradean Marius Mihet se dovedeste bine orientat in problematica generatiei, facand disocieri de rafinament, de finete in interiorul generatiei, intregistrand valul de idealism confuz, eterogen se invarte in jurul ideii de canon urmat de cel al povestitorilor excelenti stand sub semnul romanului transgresiv, dorind sa ramana in constiinta canonica a acestei lumi.
Ovidiu Mircean, reprezentant al „scolii de la Cluj”, documentat si aplicat asupra romanului acestei generatii, in care opereaza clasificari numeroase cerand o „disciplina teribila a constructiei”, asupra stilului (caci literatura este arta a cuvantului), asupra credintei in propria poveste. Are puncte de vedere originale, dar vine si cu un ingrijorator diagnostic, tinerii romancieri „nu-si pot duce propria viziune pana la finele cartii”. (p. 204) Lui Cristian Teodorescu ii place, ca oricarui cititor profesionist, proza de calitate, facand incadrari corecte dar fara vreo problema de afiliere. Dana Sala vorbeste despre romanul feminin contemporan care traieste riscul de a se autodevora in solipsism in discursul despre corp, punand fragilitatea eului in locul constiintei, traieste eul ca obiect („Intimitate si irealitate in romanul feminin recent contemporan”). Ample, pe o paleta larga de probleme literare sunt contributiile lui Radu Mares si Bogdan Cretu, interesante prin exemplificarile facute prin precizarile teoretice. Premiile date de juriul condus de acad. Eugen Simion, la aceasta editie, au fost: pentru roman: Cristian Teodorescu – Medgidia, orasul de apoi (Ed. C.R.), pentru debut: Corina Sabau – Blocul 29, apartamentul 1, si pentru exegeza: Oana Soare – Petru Dumitriu & Petru Dumitriu, confirmand ca la Alba Iulia s-a creat o traditie, cu rezonanta nationala „Colocviile romanului romanesc” fiind un eveniment cultural major, alaturi de „Festivalul International Lucian Blaga”, Aurel Pantea, initiatorul noii serii, punand patos si energie in sustinerea „cultului romanului romanesc” prin volumul coordonat: Colocviile romanului romanesc, Alba Iulia, 2008 – 2009 – 2010, Editura Limes, Cluj Napoca, 2010.
Autor(i):  Ironim Muntean
 
 


Proiect editorial online aparut cu sprijinul
Administratiei Fondului Cultural National