Articol
 
Utopia moderna
Categorie articol: Lecturi
    La aproape doua decenii dupa aparitia volumului H. G. Wells. Utopia moderna, editura Millennium Books ofera in acest an editia a doua, revazuta a acestui studiu, semnat de unul dintre cei mai buni specialisti romani ai fenomenului, Mircea Oprita. Abordare simultan fascinata si autorizata a configurarii utopiei moderne in creatia lui Herbert George Wells, discursul lui Mircea Oprita armonizeaza raportarea monografica, investigatia exegetica sistematica si speculatia rafinata, rezultatul fiind un studiu obligatoriu pentru orice cercetator al domeniului utopic.
     Teoretician atent la nuante, autorul diseca in mod consecvent implicatiile terminologiei cu care opereaza, cu atat mai mult cu cat fiecare accent reverbereaza ulterior in hermeneutica rafinata a volumului. Astfel, Utopia rebela, cel dintai capitol al cartii, incepe cu un profil al "locului de nicaieri", baza suficienta pentru un voluptuos joc cu polisemia latenta din varianta sa engleza – unde nowhere se poate descompune atat in no-where (niciunde), cat si in now-here (acum-aici) – si cu sugestia aristocratica a clasicului outopos, la capatul caruia se produce si optiunea: "Nowhere pare mai potrivit sa guverneze emblematic straduintele utopistului modern, prin sugestia continuta: o smulgere de pe coordonata strict orizontala, a spatiului, prin implicarea in notiune a unui sens temporal. Niciunde inca, dar posibil si chiar probabil candva."
     Mircea Oprita investigheaza backgroundul biografic al acestei mutatii utopice la H. G. Wells si apreciaza ca revolta sa organica si acuta criza ideologica au gasit in lectura Republicii lui Platon si a contrautopiei lui Swift impulsul prim de manifestare a propriei puteri creatoare si eliberatoare in raport cu modelul clasic renascentist (Morus). Spre deosebire de utopia clasica enclavizata si inghetata, utopia wellsiana castiga doua noi dimensiuni – globalul si miscarea – admite "imperfectiunea in lumea ideala", considerand-o chiar necesara in ordinea "remodelarii realitatii si actioneaza demitizant asupra Utopiei, aducand-o mai aproape de realitate, de posibil; cel putin teoretic, deoarece, la fel cum puncteaza emanciparea utopiei wellsiene fata de cea clasica, Mircea Oprita observa cu o ironie fina si reculul lui H. G. Wells inspre perfectiunea celei din urma. De altfel, exercitiul minutios de sintaxa comparata performat de teoreticianul roman cauta sa reliefeze nu numai inovatiile aduse de utopia moderna, ci si tot ceea ce discursul wellsian preia din formula clasica a lui Campanella sau Roger Bacon.
     Sensibilitatea hermeneutica a lui Mircea Oprita se converteste deseori in reflexie teoretica, ocolind astfel capcana unei interpretari previzibile si inlaturand orice suspiciune de idolatrie fata de subiectul analizei sale. Este cazul conexiunii voite dintre un relief autobiografic marturisit de H. G. Wells – figurina Atlas din pravalia tatalui sau – si transformarea livresca a lui Atlas in simbol guvernator (explicit in Cand se va trezi Cel-ce-doarme), inclusiv la palierul autoipostazierii orgolioase a scriitorului ca titan impovarat cu intreaga lume. Cartea sanctioneaza impulsurile sale de inflamare a propriei personalitati, chiar si atunci cand ele sunt urmate de miscari imediate de voalare. "Cand serveste cuiva in scopul autocaracterizarii – precizeaza scriitorul roman –, trucul stilistic isi datoreaza alegerea, adesea, unei fascinatii a gratuitului, a sonoritatilor exterioare sau semnificatiilor magulitoare continute, mai mult decat nevoii de a exprima realmente obiectiv o stare de lucruri."
     In linia aceluiasi impuls orgolios se inscrie si reactia lui H. G. Wells la neincrederea lui Joseph Conrad in capacitatea sa de a lua in serios chestiuni sociale si politice, mai cu seama atunci cand acestea fac parte din efortul sau anticipator. Reflexul narcisist care-l transforma in ultima instanta pe Wells in "propriul sau discipol" deschide analiza liniilor de forta ale programului sau utopic. Bifand corectitudinea unor previziuni, dar si defectele discursului wellsian, Mircea Oprita analizeaza Anticipatii privind influenta progresului mecanic si stiintific asupra vietii si gandirii umane (1901) si O utopie moderna (1905) si atrage atentia asupra caracterului de opera in continuu progres al programului utopic wellsian, cu efecte deseori paradoxale. Exemplar in acest sens functioneaza pledoaria lui Wells pentru necesitatea unei schimbari radicale in modul de a considera viata, "nu ca un sistem de consecinte, ci ca unul de virtualitati abordabile, supuse deci influentei si efortului constructiv", rezultate ale combinarii artisticitatii si explorarii stiintifice. Mircea Oprita vede in acest amestec de artisticitate si stiinta cu care Wells isi modeleaza continuu sistemul teoretic un subprodus al complexului lui Pygmalion, perspectiva incitanta, care aduna tot mai multe argumente pe masura ce demonstratia inainteaza.
     Volumul face si o radiografie critica a relatiei lui H. G. Wells cu socialismul, din imagine nelipsind fireste rolul sau tot mai activ intr-o Societate fabiana rezistenta la conceptia despre infailibilitatea si eficacitatea social-politica a stiintei, asa cum o concepea el. O alta tinta predilecta a scriitorului britanic este Marx, fata de care el dezvolta "o adevarata antipatie personala", motivata de aversiunea marturisita fata de orice cult al personalitatii. Evident, autoreflexivitatea nu intervine in acest verdict, dupa cum nu se manifesta nici in supralicitarea propriei opere, amendata de exegeti precum Donald A. Wollheim sau Darko Suvin, la care autorul apeleaza. Cel dintai catalogheaza socialismul wellsian drept "un termen vag [si] nebulos", in vreme ce al doilea remarca sterilitatea conceptiei sale socialiste. Baza teoretica si politica subreda a programului acestuia justifica titulatura de "ideologie a himerei" pe care i-o aloca Mircea Oprita.
     Prin opozitie cu revolutia dezvoltata de gandirea marxista, in care H. G. Wells vede "o idee mistica si periculoasa de a reconstrui lumea exclusiv pe baza ranchiunei si distrugerii: lupta de clasa", se contureaza un concept important in economia gandirii sale – acela de revolutie "constructiva", inteleasa ca lupta a mentalitatilor, sustinuta de o noua educatie si desavarsita de "conspiratia deschisa". Reflexul ideologico-literar al acesteia din urma este casta samurailor, "francmasonerie si deschisa". Tentativele lui Wells de a transforma utopia in realitate esueaza insa atunci cand fabienii nu vor sa se regaseasca in aceasta clasa.
     Dincolo de minusurile retorice si de esecurile utopiei in actiune, cartea retine un lucru esential: "Mai important decat insesi anticipatiile utopistului modern este efectul innoitor produs de ele in constiinta cititorului". In sprijinul acestei observatii, Mircea Oprita apeleaza la opinia pertinenta a lui Brian Aldiss, care observa ca Wells n-a schimbat lumea, dar a modificat in milioane de oameni modul de a o vedea, constientizand ca prezentul nu este decat un moment pasager legat de trecutul indepartat si de viitorul perspectivic.
     In succesiunea analizei viziunilor utopice ale teoreticianului H. G. Wells, Mircea Oprita se opreste asupra Utopiei teziste si remarca faptul ca, indiferent ca este vorba despre In zilele cometei, Lumea eliberata sau Oameni ca zeii, autorul britanic "reface mereu o singura utopie", susceptibila deseori de o stilizare manierista si amenintata de rarefiere atat a discursului utopic, cat si a harului povestirii. Mai mult chiar, in aceste utopii inceteaza sa mai functioneze virtualitatea conflictuala furnizata anterior textului de reactiunea personajuluimartor, vocile discursului devenind un "dialog al surzilor".
     Insa, pana la utopia senina, dar amenintata de spectrul sterilitatii, Wells exerseaza palierele negative ale utopiei, "in realitate mai favorabile literaturii decat cel ce produce lucrari calchiate dupa tiparul doctrinei". Utopia esuata abordeaza faliile distopice create mai ales in utopia stiintei, care traieste din resurse absolut nelimitate si genereaza fanatism si impulsuri creatoare pseudo-divine. Efigiile ei sintetice sunt Griffin si Moreau, dar in aceeasi categorie intra si Primii oameni pe Luna, "cea mai swiftiana dintre scrierile utopistului modern" sau Razboiul lumilor. Hermeneutica aproape lirica a bestiarului fantastic din Insula doctorului Moreau, subtilitatea comparatiei dintre atacul satiric la Swift si la Wells sau diagnoza esteticii uratului in universul literar wellsian ilustreaza perfect rafinamentul intelectual si exigentele stiintifice ale lui Mircea Oprita.
     Contrautopia, etapa logica in organizarea discursului autorului roman, constient de linie descendenta a valorii literaturii subiectului sau, suporta in primul rand o contextualizare teoretica operata in trena lui Pierre Versins, urmata de analize punctuale in care atrage atentia asocierea unor modele hermeneutice surprinzatoare. Astfel, omul disociat, manifest in eloi si morloci, nu se rezuma la o interpretare in cheie sociologica, implicatiile sale fiind extinse printr-o lectura filosofica, beneficiara, la randul ei, de intarsii literare, gratie carora Dr. Jekyll si Mrs Hyde sau Portretul lui Dorian Gray pot intra in jocul explicativ al universului wellsian.
     Cu o cat se poate de serioasa armatura teoretica, Mircea Oprita reconstruieste eseistic utopia creata de H. G. Wells, facand mereu conexiunile necesare intre ideologie, biografie si literatura, deconstruind mituri si prejudecati, accentuand reliefurile unei opere si cedand uneori placerii de a experimenta diferite paliere hermeneutice, semn nu numai al calitatii sale intelectuale, ci si al propensiunilor sale literare.
 
 


Proiect editorial online aparut cu sprijinul
Administratiei Fondului Cultural National