Articol
 
Estetica spatiului oriental in poezia romantica engleza (I)
Categorie articol: Lecturi
    Poate ca orice discutie (care s-ar dori deopotriva expresiva si convingatoare) legata de proiectarea metaforica a spatiului natural oriental in poezia engleza ar trebui sa porneasca de la consistentul si adesea bulversantul poem Alastor; or the Spirit of Solitude3 de Shelley. Aici, gasim comprimata in doar cateva versuri esenta atitudinii romanticilor apuseni fata de Estul indepartat si misterios, perceput ca spatiu exotic al potentelor revelatorii si al spiritualizarii vitale. Daca Europa este desemnata prin sintagme materiale oximoronice, sugerand instrainarea ("cold fireside" si "alienated home"), Asia devine locul simultan modulat de stranietate si de autenticitate, prin urmare, adevarata patrie a poetului: "[…] When early youth had past, he left / His cold fireside and alienated home / To seek strange truths in undiscovered lands".4 Chiar si acest spatiu ce se ofera explorarii precum trupul unei femei tinere este incarcat de tropi ai fabulosului (sunt imagini inrudite, in mare masura, cu cele vehiculate de Eminescu in Miradoniz). Sunt descrisi, in violente tonuri de ocru, vulcanii, iar telescoparea inaltimilor zavorate in zapada si gheata se pierde, brusc, in mineralul sterp si aburos al formatiunilor lichide de la sol. Sugestiile olfactive sunt aproape la fel de pregnante precum cele vizuale sau auditive: "[…] Nature`s most secret steps / He like her shadow has pursued, where`er / The red volcano overcanopies / Its fields of snow and pinnacles of ice / With burning smoke, or where bitumen lakes / On black bare pointed islets ever beat / With sluggish surge […]". La fel de brusca este tranzitia spre mediul subteran: pesterile lui Shelley nu sunt straine de maiestatea palatului din Xanadu descris de Coleridge, cu diferenta ca aici natura este cea care creeaza frumusetea rece si pretioasa. Imaginarul nestematelor si al cristalelor rare va irupe cu egala forta in poezia parnasiana; la Shelley insa, sedus de epistemele romantice care recomanda corectarea unui fenomen gratie sugestiilor stilistice antinomice, vom intalni, in continuare, referinte la defectele morale (zgarcenie, mandrie) absente din organizarea pura a miticului relief asiatic: "[…] or where the secret caves / Rugged and dark, winding among the springs / Of fire and poison, inaccessible / To avarice and pride, their starry domes / Of diamond and gold expand above / Numberless and immeasurable halls, / Frequent with crystal columns, and clear shrines / Of pearl, and thrones radiant with chrysolite". Pe rand, Arabia, Persia, India i se dezvaluie meditatiei hoinare, iar succesiunea de planuri geografice opuse, ce conjuga deserturi si munti inghetati, socheaza, proiectand tabloul in registrul sublimului (Edmund Burke l-ar fi gasit irezistibil). L`etat d`ame a poetului ratacitor este una extatica, deschisa unor hipersenzatii sau hiperperceptii: "The Poet wandering on, through Arabie/ And Persia, and the wild Carmanian waste,/ And o`er the aërial mountains which pour down / Indus and Oxus from the icy caves, / In joy and exultation held his way". Urmeaza descrierea vaii sfinte a Casmirului; ea devine si locul unei dream vision care le-ar fi trezit, instantaneu, invidia unor Blake sau Coleridge. Setting-ul, imbibat in vapori parfumati si scaldat de un parau ce strabate un umbrar racoros, are efecte pur narcotice: "Till in the vale of Cashmire, far within / Its loneliest dell, where odorous plants entwine / Beneath the hollow rocks a natural bower, / Beside a sparkling rivulet he stretched / His languid limbs. A vision on his sleep / There came, a dream of hopes that never yet / Had flushed his cheek […]". Mai departe, poetul atinge Chorasmia, vechea satrapie persana din apropierea Caucazului. Ipostaza nocturna a peisajului, prezenta selenara, puritatea ghetii reflectand firmamentul si tumultul acvatic din pesteri sunt detalii de compozitie semnificative: "[...] At midnight / The moon arose: and lo! the ethereal cliffs / Of Caucasus, whose icy summits shone / Among the stars like sunlight, and around / Whose caverned base the whirlpools and the waves / Bursting and eddying irresistibly / Rage and resound for ever [...]". De aici, eroul poet incepe o calatorie cu barca prin meandrele pesterii care se deschide la poalele Caucazului. Expeditia speologica este prezentata in aceleasi contraste familiare spiritului romantic. Astfel, cadrul referential este, mai intai, sublim distorsionat de umbrele noptii: "Stair above stair the eddying waters rose, / Circling immeasurably fast, and laved / With alternating dash the gnarled roots / Of mighty trees, that stretched their giant arms / In darkness over it [...]". Brusc, aceasta framantare a undelor se linisteste, iar barca este purtata, lin, pe langa maluri linistit inflorite: "[… the cove / Is closed by meeting banks, whose yellow flowers / For ever gaze on their own droping eyes, / Reflected in the crystal calm". Lumina diurna dezvaluie un adevarat paradis arborescent, in care stejarul, fagul si frasinul occidentali intalnesc cedrul si acacia orientale, ca doua lumi sudate prin natura: "[...] The oak, / Expanding its immense and knotty arms, / Embraces the light beech The pyramids / Of the tall cedar overarching, frame / Most solemn domes within, and far below, / Like clouds suspended in an emerald city, / The ash and the acacia floating hang / Tremulous and pale [...]". Iar excursia poetului continua cu voluptate, ca o efigie solitara, introvertita, profund meditativa a mai vechiului traseu al lui Dante, atunci in compania fie a lui Vergiliu, fie a Beatricei.
     Uneori, starea de spirit a personajelor, afectele care le sudeaza existenta, se exprima prin cadrul natural care le adaposteste. Un exemplu perfect in acest sens ne este furnizat de Southey, care, in poemul epic The Curse of Kehama, are intuitia rara sa plaseze cuplul Ladurlad-Kailyal intr-un setting hindus, apoteoza a echilibrului natural dintre vegetatia lacustra, fauna si dans al elementelor, totul scaldat in calina lumina matinala: "For every herb and flower / Was fresh and fragrant with the early dew, / Sweet sung the birds in that delicious hour, / And the cool gale of morning as it blew, / Not yet subdued by day`s increasing power, / Ruffling the surface of the silvery stream, / Swept o`er the moisten`d sand, and rais`d no shower". De altfel, pentru toate informatiile legate de India, Southey se bazeaza pe prezentarea sintetica a renumitului sanscritolog William Jones. Mai mult, intentia romanticului englez rezida in remanierea unui gen revolut, gratie exotismului infuzat de referintele hinduse, dupa cum precizeaza Tim Fulford, Debbie Lee si Peter J. Kitson: "Southey urmarea sa revigoreze ceea ce el privea drept genul epic epuizat al Occidentului" (2004: 82).
     Gradinile perene ale orasului Mahabalipur constituie sinteza romantica a configurarii edenice, de data aceasta in India sacra. Procedeul romantic al opozitiei fertile functioneaza si in acest caz, precum in poemul Kubla Khan de Coleridge: peisajul este aglutinat in doi timpi, primul consacrat gradinii gandite de om, cel de-al doilea – gradinii refacute de mana naturii: "What once had been the Gardens spread around, / Fair Gardens, one which wore perpetual green, / Where all sweet flowers through all the year were found, / And all fair fruits were through all seasons seen; / A place of Paradise, where each device / Of emulous Art with Nature strove to vie; / And Nature on her part, / Call`d forth new power wherewith to vanquish Art".
     Exemplele ar putea continua, insa, din lipsa de spatiu, ma voi limita la cele expuse pana aici. Exegeza va aborda, in numerele viitoare, volutele imagistice ale spatiului artificial, inca mai seducator decat cel natural.
Autor(i):  Catalin Ghita
 
 


Proiect editorial online aparut cu sprijinul
Administratiei Fondului Cultural National