Articol
 
Despre morometianism sau despre cum literatura creeaza realitatea (I)
Categorie articol: Lecturi
    Intr-un articol din anii `30, pe care l-a recuperat in volumul Fragmentarium, Mircea Eliade prognostica inteligent1 ca literatura romana va avea sanse de a deveni competitiva in spatiul cultural european abia atunci cand va reusi sa creeze un personaj-mit. Altfel spus, atunci cand romanul romanesc va avea forta de a impune o paradigma imaginarului european. Dintre toate personajele pe care literatura romana le-a creat, singurul care are aceasta putere de iradiere este, in opinia mea, Ilie Moromote. Nu intamplator s-a discutat despre "morometianism" ca despre un anumit tip de atitudine in fata istoriei, ca despre un mod de a ramane vertical in fata unei presiuni care depaseste cu mult posibilitatile de rezistenta ale unui biet om. Sigur, nu ma iluzionez sa cred ca acest personaj ar avea sanse sa sparga o anumita nepasare a occidentului fata de ceea ce vine din estul Europei, dar e sigur ca Ilie Moromete reprezinta un model pentru o particica a spiritului romanesc constrans de istorie sa se replieze. Un model rareori urmat, dar cu atat mai mult admirat. De aceea, cam tot ce vine in atingere cu acest personaj, care in cultura romana a conturat un veritabil mit, are parte de succes, intereseaza; e drept ca azi mai putin decat ieri. Dar, daca alti scriitori au avut parte de contestari brutale si totale, lui Marin Preda nimeni nu ii poate nega plauzibil cateva carti: Intalnirea din Pamanturi, Cel mai iubit dintre pamanteni si mai ales Morometii. Nici macar tentativa teribilista a lui Eugen Negrici din Iluziile literaturii romane nu a fost luata in serios si pe buna dreptate; ba ea chiar a starnit reactii uneori vehemente. Semn ca Ilie Moromete face parte din patrimoniul national, fiind mai mult, mult mai mult decat un simplu personaj de roman.

     Ca orice mit, si in jurul lui Ilie Moromete s-a creat un halou al curiozitatii si al legitimarii unui "adevar" care nu are neaparat mare legatura cu realitatea. Dar realitatea pe care un mit o propune este mult mai convingatoare decat aceea verificabila, care tine de factologie. De aceea, tot ceea ce tine de un asa-zis model al personajului si al lumii Morometilor a starnit mereu interesul. Marin Preda, constient el insusi de acest fenomen, a intretinut o vreme iluzia (vezi, de pilda, cartea de convorbiri cu Florin Mugur), oferind date pitoresti ba despre tatal sau, ba despre Silistea-Gumesti, ba despre cutare neam care s-a transfigurat intr-un personaj din roman. Interesant este si ca in zilele noastre, fie si la un nivel naiv, superficial, un cotidian cu audienta a creat o rubrica: "Morometii despre...", in cadrul careia reda opinii transante (posibil aduse din condei) ale oamenilor din satul lui Marin Preda despre politichia, criza economica, situatia tarii de azi.
     Intr-un asemenea context, ar fi fost pacat ca Sorin Preda, nepotul de frate al autorului Morometilor sa nu treaca el insusi la fapte si sa nu sondeze in lumea din care a pornit Marin Preda si din care au rasarit, printr-o alchimie specifica actului creator, si personajele din celebrul roman. Ceea ce a iesit este un puzzle sarmant prin autenticitate, prin ineditul unor informatii, dar si prin pitorescul unor scorneli vizibile: Morometii. Ultimul capitol (Editura Academiei Romane, 2010). Sorin Preda a avut nu doar inspirata idee de a aduna laolalta marturii ale unor rude, consateni, cunoscuti, colegi, prieteni, ci si talentul de a regiza aceste marturii, de a le directiona discret in macar doua directii: pe de o parte, este vorba de o refacere a climatului din satul Silistea, matca Morometilor, pe de alta, de recuperarea unor scene din viata lui Marin Preda, de realizarea unui portret al omului de dincolo de masca, de dincolo de platosa pe care o afisa. Contribuie la acest efort fratii scriitorului, in special Sae si Ilinca, fostele sotii (Aurora Cornu, Eta), nepotii, fiii, colegii de scoala, subalternii de la editura (Magdalena Bedrosian). Ceea ce rezulta de aici nu este nicidecum un volum comemorativ sau o culegere cu o compozitie aleatorie. Sorin Preda construieste cartea cu mana si stiinta unui prozator care lucreaza cu decupaje din realitate. Ceea ce iese este o carte de proza, nu una de jurnalistica sau de reportaje. Si nici macar una de istorie literara. O carte cu o lume aparte (satul Silistea) si cu personaje care se retin: in afara prozatorului, merita amintit nu doar Tudor Calarasu, tatal, ci si fratele Sae. In plus, deloc intamplator, volumul se deschide cu o evocare a satului Silistea din vremea copilariei lui Preda si se incheie cu o imagine din prezent a acestuia. Ceva din spiritul acela s-a pastrat, dar e vorba de o cu totul alta lume. Diferenta dintre Morometii I si II s-a adancit considerabil, peste silisteni au trecut nu doar anii, ci mai ales deceniile de comunism si de tranzitie postrevolutionara.
     Primul lucru care atrage atentia este efortul lui Sorin Preda de a pune fata in fata, intr-o oglinda care deformeaza, imaginea "reala" a Silistei si cea rezultata din capodopera lui Marin Preda. Ceea ce rezulta este o lectie foarte buna pentru oricine doreste sa aprofundeze sau sa invete pe viu lectia trecerii realului in fictiune. Spus pe scurt, nu realul conduce la fictiune, ci aceasta din urma influenteaza si, in cele din urma, ajunge sa instituie realul. Cu alte cuvinte, modelul pare o copie a plasmuirii epice. Ceea ce este si adevarat. "Cata literatura atata viata, nu invers!" – scria intr-un eseu Al. Paleologu, reluand un adevar subtil adesea repetat, dar rareori luat in serios. Nu fortez un paradox daca afirm ca Moromete & Co. sunt predecesorii satenilor din Silistea-Gumesti. De ce? Foarte simplu. Pentru ca au fost "inventati" de Marin Preda, un mare scriitor. Chiar si oamenii din sat, rudele scriitorilor isi numesc vecinii, cunoscutii cu numele atribuite lor in roman – semn clar ca fictiunea inunda si configureaza o alta realitate, adaptand-o unei logici care e cea a mitului literaturii, nu a timpului istoric. De aceea, efortul de a identifica personajele din roman cu cele din realitate tine de simpla cozerie, fara a mai exista sansa de a re-institui "adevarul". Singurul adevar care conteaza este cel din Morometii. Altfel spus, desi povestesc fapte adevarate, oamenii din Silistea nu fac decat sa reproduca replici, situatii brevetate in roman si intrate in memoria colectiva prin aceasta filiera. Impresia clara este ca viata imita fictiunea si nu invers; sau ca oamenii isi deapana povestile in asa fel incat ele sa coincida cu cele imortalizate in carte. Citind relatarea unei scene de seceris de catre Sae, nu ai cum sa te scuturi de senzatia ca cel care a trait ceea ce povesteste nu face decat sa reia scena din roman: "Era un ritual intreg. Tata pasea ca un inspector fiscal si alegea locul cu graul cel mai inalt. Smulgea spicele si facea legaturi pentru snopi – treaba destul de migaloasa si cu dichis. Daca ii mai ramanea timp, punea si el mana pe secera, dar, de regula, statea prost cu timpul – avea alte treburi, mergand pe la vecini sa ceara o tigara sau sa discute despre impozite sau despre ultimul discurs al regelui. Daca ziua trecea greu si era un chin, intoarcerea de la munca era o intreaga tragedie. Fetele ramaneau la bucatarie sa pregateasca mancarea pe a doua zi, iar baietii cadeau pe unde apucau, ca secerati."
     Sorin Preda se incumeta el insusi sa reconstituie atmosfera gospodariei lui Tudor Calarasu, tatal romancierului si modelul lui Moromete. O face cu mult haz si cu o subtila arta a perspectivei narative, pe care stie sa o adapteze firii personajului. Instrumentele sale sunt cele ale romancierului, nu ale memorialistului. Principalul sau model nu este realitatea (la care, de altfel nu a fost martor), ci romanul Morometii. Aceste pagini sunt, inevitabil, copii dupa roman, nu dupa natura, iar autenticitatea lor devine o problema de intertextualitate, nu de fidelitate fata de realitate: "Tudor Calarasu era cumpanit la vorba. Acasa, mai mult tacea. Se plimba ingandurat prin gradina sau statea pe merginea prispei, band tutun, cu privirea pierduta in zare. Se gandea la ale lui. Vanduse un pogon de pamant sa-i plateasca lui Marin taxele scolare, fetele stateau necasatorite, darile la stat trebuiau si ele achitate. Rar avea chef de vorba. Atunci, povestea, de pilda, cum fusese drumul la munte, la Campulung, cum l-a primit in casa o munteanca si cum i-a facut el muntencei o mamaliga atat de buna si de gustoasa, de manca, sarmana femeie, mamaliga ei cu a lui. Nu-l auzeai rastindu-se niciodata. Calarasu evita sa jigneasca. Daca cineva, care nu-i placea, il saluta: "Ziua buna, nea Tudore», el ii raspundea de dupa gard: "Buna sa-ti fie inima», dupa care, intorcand capul, adauga: "Pe ma-ta de chior.» Nu era om rau si cu ranchiuna. Era doar cu vorba in doua ape. Nu avea incotro. Viata il obliga sa fie asa, si nu altfel." Scena este una vizibil construita, una "romanesca", uzand de tehnici narative cunoscute. Nu e nicidecum o evocare la rece a unui fapt comun din viata unei familii. Se amesteca aici mai multe stiluri: cel al "personajului" (pentru ca si Tudor Calarasu este un personaj), cel al lui Sae, principala sursa a acestor date si cel al lui Marin Preda sau, mai bine zis, cel al lui Ilie Moromete.

    (Va urma)
Autor(i):  Bogdan Cretu
 
 


Proiect editorial online aparut cu sprijinul
Administratiei Fondului Cultural National