Articol
 
Estetica spatiului oriental in poezia romantica engleza (II)
Categorie articol: Lecturi
    Daca am inceput explorarea spatiului natural cu Alastor de Shelley, nu vad de ce nu as proceda intocmai pentru examinarea celui artificial (la urma urmelor, orice filolog care se respecta trebuie sa stie sa cada si, ocazional, sa persiste in eroare). Ne amintim cu totii ca eroul solitar isi parasise caminul sterp al Europei in cautarea cunoasterii, iar aventura gnozei il conduce, initial, spre exotice teritorii virgine. Acum, peregrinarile se deschid catre monumentele Antichitatii, incatenate paratactic in evocari nu lipsite de farmec. Ca intr-un panoptic defileaza Asia Mica, Orientul Mijlociu sau Nordul Africii: "[…] His wandering step,/Obedient to high thoughts, has visited/The awful ruins of the days of old:/Athens, and Tyre, and Balbec, and the waste/Where stood Jerusalem, the fallen towers/Of Babylon, the eternal pyramids,/ Memphis and Thebes, and whatsoe`er of strange/ Sculptured or alabaster obelisk,/Or jasper tomb, or mutilated sphynx,/Dark Aethiopia in her desert hills/Conceals [...]". Simpla contemplatie reflexiva a acestor frumuseti decrepite este apta de a-i dezvalui subiectului misterele originare. Trebuie subliniata utilizarea sintetica a ingambamentului, distribuit, ca si anterior, atat in scopuri expresive, cat si pentru a dinamiza un tablou altminteri static (de altfel, Shelley, laolalta cu alti congeneri englezi, este un specialist in cezura elaborata): "[…] meaning on his vacant mind/Flashed like strong inspiration, and he saw/The thrilling secrets of the birth of time". Si ratacirile nu sfarsesc aici; din capitala nabateenilor, eroul atinge Parthia (de remaract functia stilistica a comparatiei): "[…] He wandered on/Till vast Aornos seen from Petra`s steep/Hung o`er the low horizon like a cloud;/Through Balk, and where the desolated tombs/Of Parthian kings scatter to every wind/Their wasting dust […]".
     Ciclul de poeme Hebrew Melodies de Byron se numara printre cele mai compacte si mai elocvente expresii ale pasiunii exotice pentru Orient, cele peste 20 de poezii reflectand atat geografia convoluta a Orientului Mijlociu, cat si metafizica sentimentelor unor personaje dintre cele mai pregnante. Ruinele Ierusalimului sunt contemplate cu tristete, in On the Day of Destruction of Jerusalem by Titus (numita, dupa unele surse, From the Last Hill That Looks on Thy Once Holy Dome), in lumina rosiatica a unui dublu amurg, fizic si spiritual: "From the last hill that looks on thy once holy dome,/I beheld thee, oh Sion! when render`d to Rome:/`Twas thy last sun went down, and the flames of thy fall/Flash`d back on the last glance I gave to thy wall". Deodata, mesajul lamentatiei solitare a martorului evreu devine transparent; Dumnezeu insusi se retrage dintr-un spatiu odinioara sacru, insa acum pangarit de falsii idoli ai cuceritorilor romani si se refugiaza in singurul loc ramas sfant, adica in inima poporului ales: "But the gods of the Pagan shall never profane/The shrine where Jehovah disdain`d not to reign;/And scatter`d and scorn`d as thy people may be,/Our worship, oh Father! is only for thee".
     Ruinele sunt aproape la fel de spectaculos descrise ca si la Shelley sau Byron in compozitia Thalaba the Destroyer de Southey, pe care Emily A. Haddad o considera, intr-un acces de tipica suficienta critica, "la fel de didactica precum The Revolt of Islam (de Shelley, n.m.)" (2002: 28)2. Tot ce pot spune este ca figura antinomiei functioneaza ireprosabil si in acest caz; intr-o succesiune expresiva, apar, in ochii peregrinului Thalaba, contururile atat ale Bagdadului viu, cat si ale Babylonului mort. Primul este un oras al prosperitatii materiale (la fel de trepidant ca locul omonim macedonskian), in vreme ce al doilea isi poarta cu tristete masca fantomatica a gloriei risipite. Iata, mai intai, Bagdadul: "He hastening to the gate/Roams o`er the city with insatiate eyes;/ In thousand dwellings, o`er whose level roofs/ Fair cupolas apper`d, and high-domed mosques,/ And pointed minarets, and cypress groves/Every where scatter`d in unwithering green". Interesant este insa ca, printre pietrele maiestrit fasonate, Thalaba citeste caderea inevitabila a marelui oras, care si-a vandut gloria spirituala in schimbul iluziilor oferite de bogatia obiectelor: "Thou too art fallen, Bagdad! City of Peace,/Thou too hast had thy day;/And loathsome Ignorance and brute Servitude/Pollute thy dwellings now,/Erst for the Mighty and the Wise renown`d". Iata Babilonul, descris prin procedeul succesiunii de intrebari retorice (de tipul ubi sunt?), patentat de poezia latina: "Is yonder huge and shapeless heap, what once/Hath been the aërial Gardens, height on height/Rising like Media`s mountains crown`d with wood,/Work of imperial dotage? Where the fane/Of Belus? Where the Golden Image now,/Which at the sound of dulcimer and lute,/Cornet and sacbut, harp and psaltery,/The Assyrian slaves adored?".
     Motivul ruinelor, de data aceasta transplantate cu abilitate pe subcontinentul indian, este reluat in poemul epic The Curse of Kehama de Southey. Ramasitele de piatra au compus, odata, arhitectura splendida a orasului Mahabalipuram (numele provine din mai vechiul Mamallapuram). Este interesant redat contrastul romantic dintre animatia antropica a templului din trecut si marturia solitara a oceanului neinsufletit din prezent, desi sugestiile metaforice ar fi crescut, proportional, in intensitate daca eul creator s-ar fi abtinut de la intruziuni afective: "For domes, and pinnacles, and spires were seen/Peering above the sea… a mournful sight!/…/In solitude the Ancient Temples stood,/Once resonant with instrument and song,/And solemn dance of festive multitude;/Now as the weary ages pass along,/Hearing no voice save of the Ocean flood,/Which roars for ever on the restless shores". Numai eroul Ladurlad are privilegiul de a inregistra, cu un calm infricosat, perindarea numeroaselor frumuseti impietrite ale unui oras lipsit de viata. Monumentele sculptate par o simpla continuare a muncii naturii, intr-atat de bine operele omenesti se integreaza in decor. Ornamentalul si naturalul isi raspund pe deplin, de vreme ce ultimul refuza eroziunea primului: "The thousand Palaces were seen/Of that proud City, whose superb abodes/Seem rear`d by Giants for the immortal Gods./How silent and how beautiful they stand,/Like things of Nature! the eternal rocks/Themselves not fimer. Neither hath the sand/Drifted within their gates and choak`d their doors,/Nor slime defiled their pavements and their floors".
     Cel mai faimos poem romantic centrat asupra motivului ruinelor si plasat intr-un cadru oriental (desertul Egiptului) este Ozymandias de Shelley. Scris intr-o competitie sui generis cu sonetul omonim (si mult mai putin cunoscut) de Horace Smith, sonetul shelleyan este o meditatie grava pe tema perisabilitatii si a efemeritatii constructiilor umane: "[…] Two vast and trunkless legs of stone/Stand in the desert. Near them, on the sand,/Half sunk, a shattered visage lies […]". Nu este greu de intrezarit profilul faraonului Ramses al II-lea, care se credea un zeu nemuritor, campion absolut al timpului, dar pe a carui statuie deja delabrata vantul tenace si nisipul neinduplecat democratic o erodeaza si mai mult: "And on the pedestal these words appear:/"My name is Ozymandias, king of kings:/Look on my works, ye Mighty, and despair!"/Nothing beside remains. Round the decay/Of that colossal wreck, boundless and bare/The lone and level sands stretch far away". Sursa primara de inspiratie a poemului este constituita, cel mai probabil, de achizitionarea, de catre British Museum, a statuii marelui faraon. In acest sens, Nigel Leask precizeaza ca "sonetul a fost inspirat fie direct de bust, fie de valul de interes popular pentru Egiptul antic stimulat de sosirea acestuia" (2002: 104).
     Ideea de la baza sonetului este insa mai veche; un poem filosofic de tinerete al lui Shelley, Queen Mab, sta marturie literara in acest sens. Cadrul referential este, virtual, acelasi; monumentele Egiptului antic se prabusesc ineluctabil sub actiunea naturii (singur, fluviul este identificat prin epitetul ornant "etern"), iar efigia deopotriva a constructorilor si a celor carora le fusesera inchinate este obliterata: ""Beside the eternal Nile,/The Pyramids have risen./Nile shall pursue his changeless way:/Those Pyramids shall fall;/Yea! not a stone shall stand to tell/The spot thereon they stood!/Their very site shall be forgotten,/As is their builder`s name".
     Una dintre cele mai frumoase (desigur, vorbesc din punctul de vedere al exotilor europeni) locuinte arabe, este prezentata, prin intermediul unor delicate detalii filigranate si in forma unui cursiv tablou narativ, in poemul epic Thalaba the Destroyer de Southey. Este locul proaspat, parfumat si care imbie la odihna al intalnirii dintre ratacitorul Thalaba si tanara Laila: "It was a little, lowly dwelling-place/Amid a garden whose delightful air/Was mild and fragrant as the evening wind/Passing in summer o`er the coffeegroves/ Of Yemen, and its blessed bowers of balm./A fount of Fire that in the centre play`d/Roll`d all around its wondrous rivulets,/And fed the garden with the heat of life". Raurile de foc emana o lumina stranie, care scalda intregul peisaj in tonuri diferite de cele naturale. Avem, in aceste randuri, un regal al metamorfozelor cromatice, al exploziilor coloristice programate, parca, sa raspunda starilor de spirit ale personajelor, intr-o simfonie a consonantelor sinestezice: "The fountain-streams of fire/Pour`d a broad light like noon:/A broad unnatural light,/Which made the rose`s blush of beauty pale,/And dimm`d the rich geranium`s scarlet blaze./The various verdure of the grove/Wore here one undistinguishable grey,/Chequer`d with blacker shade".
     Unul dintre cele mai celebre poeme romantice, Kubla Khan de Coleridge, plaseaza in prim-plan palatul hanului din capitala Mongoliei, Xanadu, construit pe malul raului Alph. Este semnificativa jonctiunea dintre artificialul purtator de arta si naturalul purtator de sacralitate: "In Xanadu did Kubla Khan/A stately pleasure-dome decree:/Where Alph, the sacred river, ran/Through caverns measureless to man/Down to a sunless sea".3 Spatiul este atent imprejmuit, sugerand simultan izolare orgolioasa a interiorului si protectie fata de exteriorul potential ostil: "So twice five miles of fertile ground/With walls and towers were girdled round:/And here were gardens bright with sinuous rills,/Where blossomed many an incense- bearing tree;/And here were forests ancient as the hills,/Enfolding sunny spots of greenery".
     Orasele metaforizate ale Asiei romantice nu pot omite, din galeria lor, Constantinopolul, suprins intr-o viziune nocturna de Shelley in The Revolt of Islam. Multiplele edificii maturate de lumina selenara creeaza iluzia unui cer in oglinda, copie speculara a firmamentului: "[…] the moon was hanging low/Over the Asian mountains, and outspread/The plain, the City, and the Camp below,/Skirted the midnight Ocean`s glimmering flow;/The City`s moonlit spires and myriad lamps,/Like stars in a sublunar sky did glow".
Autor(i):  Catalin Ghita
 
 


Proiect editorial online aparut cu sprijinul
Administratiei Fondului Cultural National