Articol
 
Poetica figurilor orientale in poezia romantica engleza. Reprezentari ale figurilor non-antropice
Categorie articol: Lecturi
Dacă enumerarea zeilor a reprezentat doar un soi de antrenament cu public pentru exeget, să ne oprim, în continuare, la figurile monstruoase pe care le vehiculează cu magnanimitate poeţii romantici. Una dintre cele mai înspăimântătoare figuri este Idolul Gigantic pe care-l înfruntă apărătorul lui Allah, Thalaba, în finalul poemului Thalaba the Destroyer de Southey.

Figurile non-antropice acoperă un spectru larg de semnificaţii poetice, operând tranziţia de la panteonul divin, respectabil şi cosmopolit, la galeria monştrilor, mai numeroşi decât capetele Hidrei din Lerna. Ele răspund necesităţii stringente de a substitui convenţionalismul cadrului creştin care subîntinde imaginarul liric al poeziei europene din Evul Mediu şi până la romantism cu unul proteic, al unor portrete în continuă mişcare, chiar dacă sunt inevitabile unele corespondenţe cu tezaurul creştin (de pildă, unele divinităţi împrumută masca prăfuită şi binevoitoare a lui Dumnezeu-Tatăl, în vreme ce unii monştri apar ca simpli diavoli în haină orientală).

Cum v-am obişnuit deja (ştiu că, îngăduitori cum sunteţi, nu mi-o veţi lua în nume de rău), să-i dăm cuvântul mai întâi lui Shelley, mai ales că, precum aţi intuit deja, un ateu se pricepe întotdeauna perfect la religie. În deja discutatul poem The Revolt of Islam, confruntaţi cu ameninţarea înspăimântătoare a molimei din Constantinopol, soldaţii imperiali se refugiază, pe rând, în confortul iluzoriu al zeilor propriei credinţe, onorate de tradiţie. Defilează astfel, pe cerul imaginaţiei romantice, aproape toate divinităţile Asiei, juxtapuse ironic într-o tentativă manifestă de democratizare a principalelor religii orientale: „And Oromaze, Joshua, and Mahomet, / Moses and Buddh, Zerdusht, and Brahm, and Foh, / A tumult of strange names, which never met / Before, as watchwords of a single woe, / Arose [...]”.

Dacă enumerarea zeilor a reprezentat doar un soi de antrenament cu public pentru exeget, să ne oprim, în continuare, la figurile monstruoase pe care le vehiculează cu magnanimitate poeţii romantici.

Una dintre cele mai înspăimântătoare figuri este Idolul Gigantic pe care-l înfruntă apărătorul lui Allah, Thalaba, în finalul poemului Thalaba the Destroyer de Southey. Creat de vrăjitorii ostili Divinităţii, Idolul, deşi modelat în familiara formă antropică, dobândeşte pronunţate puteri supranaturale, iar prezentarea lui Southey împrumută ceva din tuşele sublime ale gravurilor lui William Blake (am în vedere aici silueta Gigantului Albion): „It was a Living Image, by the art / Of magic hands, of flesh and bones composed, / And human blood, through veins and arteries / That flow’d with vital action […]/ . . ./ […] On his brow / A coronet of meter flames, / Flowing in points of light/ . . . / For where the sceptre in the Idol’s hand / Touch’d the Round Altar, in its answering realm, / Earth felt the stroke, and Ocean rose in storms, / And shatter’d Cities, shaken from their seat, / Crush’d all their habitants. / His other arm was raised, and its spread palm / Sustain’d the ocean-weight, / Whose naked waters arch’d the sanctuary; / Sole prop and pillar he”. Profeţia care pusese în mişcare schelăria rocambolescă a poemului epic se împlineşte: deşi vrăjitorii din întunecatul Domdaniel i-au ucis familia, Thalaba, unic supravieţuitor alături de mama sa, Zeinab, se dovedeşte a incarna virtuţile campionului lui Allah. Pura credinţă îl ajută pe erou să-l ucidă pe Idol, împlântându-i sabia în inimă, aceeaşi credinţă care-l determină să nu-i ceară nici o favoare Profetului, ci să se supună voinţei acestuia (întâmplător, se va dovedi că aceasta este chiar secretul fericirii eterne): „«I am alone on earth; / Thou knowest the secret wishes of my heart! / Do with me as thou wilt! thy will is best»”. Deplinul abandon voinţei personale, deci al egoismului, aduce cu sine forţa simultan distrugătoare şi eliberatoare: „Thalaba knew that his death-hour was come; / And on he leapt, and springing up, / Into the Idol’s heart / Hilt deep he plunged the Sword. / The Ocean-vault fell in, and all were crush’d. / In the same moment, at the gate / Of Paradise, Oneiza’s Houri form / Welcomed her Husband to eternal bliss”. Un alt monstru, de data aceasta al adâncurilor acvatice, apare în The Curse of Kehama de Southey. Este o creatură cu ochi injectaţi, cu trupul solzos, ca o armură, şi cu trei şiruri de dinţi. Un straniu apendice ofiomorf completează galeria ororilor: „Upward his form was human, save that here, / The skin was cover’d o’er with scale on scale / Compact, a panoply of natural mail. / His mouth, from ear to ear, / Weapon’d with triple teeth, extended wide, / And tusks on either side; / A double snake below, he roll’d / His supple length behind in many a sinuous fold”.

Un simplu joc al zeiţei Parvati, ce-i acoperă cu palma ochii consortului său divin, stă la originea Gangelui, ce izvorăşte din sudoarea frunţii lui Shiva. Întreaga scenă mitologică este prezentă în The Curse of Kehama de Southey: „A Stream descends on Meru mountain; / None hath seen its secret fountain; / It had its birth, so Sages say, / Upon the memorable day / When Parvati presumed to lay, / In wanton play, / Her hands, too venturous Goddess, in her mirth, / On Seeva’s eyes, the light and life of Earth / . . . / The sweat on Seeva’s forehead stood, / And Ganges thence upon the world descended, / The Holy River, the Redeeming Flood” (10: 2).

Tot în The Curse of Kehama, Southey îl distribuie într-un rol relativ marginal pe Casyapa, care, ne informează grijuliu în prezentarea iniţială a numeroaselor sale dramatis personae, că este „Tatăl Nemuritorilor”. Indra, Yama, Brahma, Vishnu sau Shiva – ultimii trei compunând triada divină hindusă sau Trimurti – , deşi menţionaţi iniţial cu mare pompă, nu beneficiază de un tratament detaliat pe parcurs, aşa că nu-i pot nici eu discuta ca figuri poetice independente. Casyapa apare ca un bătrân binevoitor, un Moş Crăciun transplantat în regiunile din Răsărit: „The Father of the Immortals sate, / Where underneath the Tree of Life, / The Fountains of the Sacred River sprung; / The Father of the Immortals smiled / Benignant on his son”.

Ajungem, treptat, şi la figurile straniu-luminoase, spirite care pendulează între lumea materială şi cea eterică şi care bântuie viziunile femeilor îndrăgostite. În Fragments of an Unifinished Drama de Shelley, o scenă în care ne sunt introduşi un Indian şi o Doamnă este elocventă în acest sens. După ce se ascunde între plantele indiene ale tinerei, un meteorit se descompune în vapori ai iubirii, ce răspund pulsaţiei vitale intime. În cele din urmă, elementele difuze iau chipul unui spirit infantil: „all the chamber / And walls seemed melted into emerald fire / That burned not; in the midst of which appeared / A spirit like a child, and laughed aloud / A thrilling peal of such sweet merriment / As made the blood tingle in my warm feet”. Senzaţiile generate de acesta nu sunt străine, prin urmare, de fiorii puri ai sexului, de jocul excitant al feromonilor. După un gest de transparentă fecundare a solului fertil, în care plantează seminţe ca de pepene, spiritul dispare: „[...] in place of it, / A soft hand issued from the veil of fire, / Holding a cup like a magnolia flower, / And poured upon the earth within the vase / The element with which it overflowed, / Brighter than morning light, and purer than, / The water of the springs of Himalah”. Femeia asistă la un ritual fecundator şi nu este greu de imaginat că ea însăşi se simte fecundată prin contagiune. Însămânţarea deschide porţile unui nou tărâm, în care senzorialul şi spiritualul fuzionează sub efigia exotică a unui spirit de extracţie orientală.

Experienţa, mai mult sau mai puţin bogată, a fiecăruia dintre noi ne-a învăţat că lumea spirituală numără destule creaturi lipsite de consistenţă fizică şi dificil de circumscris chiar şi la nivelul libertăţii aproape depline a imaginaţiei. Dacă aşa stau lucrurile şi, mai mult, dacă înţelegem prin antropic ceea ce se acceptă în mod curent, recte doar compoziţia materială a omului, fie ea animată sau nu de un spirit nemuritor, atunci trebuie să mă opresc, în această subsecţiune, asupra unui poem din Hebrew Melodies care are în centru tema unui suflet desprins de învelişul material şi rupt de continuum-ul spaţio-temporal care moduleaza ontologia formelor. When Coldness Wraps This Suffering Clay aduce un suflu exotic la fel de pur precum novalisianul Astralis: „When coldness wraps this suffering clay, / Ah! whither strays the immortal mind? / It cannot die, it cannot stay, / But leaves its darken’d dust behind. / Then, unembodied, doth it trace / By steps each planet’s heavenly way? / Or fill at once the realms of space, / A thing of eyes, that all survey?”. Odată dezincarnat, spiritul poate experimenta libertatea în termeni absoluţi, dificil de configurat în frontierele imaginaţiei comune: „Above or Love, Hope, Hate, or Fear, / It lives all passionless and pure: / An age shall fleet like earthly year; / Its years as moments shall endure. / Away, away, without a wing, / O’er all, through all, its thoughts shall fly; / A nameless and eternal thing, / Forgetting what it was to die”.

Un duh misterios apare şi în poemul A Spirit Pass’d Before Me din Hebrew Melodies. Episodul este inspirat de veterotestamentara Carte a lui Iov, sadomasochistul text pentru care Biblia este tot mai des acuzată de cruzime gratuită. Trimisă de Divinitate, creatura aeriană are, totuşi, un chip, dar unul al nemuririi: „A spirit pass’d before me: I beheld / The face of immortality unveil’d”. Spiritul deplânge cu o transparentă lipsă de empatie condiţia perisabilă a umanităţii: „«Is man more just than God? Is man more pure / Than He who deems even Seraphs insecure? / Creatures of clay – vain dwellers in the dust! / The moth survives you, and are ye more just? / Things of a day! you wither ere the night, / Heedless and blind to Wisdom’s wasted light!»”.

Acestea fiind spuse, închei aici analiza referinţelor orientale din poezia romantică engleză, urmând ca, din numerele viitoare, să deplasez interesul exegetic asupra liricii franceze şi româneşti. 

Bibliografie

Byron, George Gordon. The Complete Poetical Works. 7 vol. Edited by Jerome J. McGann. Oxford: Clarendon Press, 1980-1993. Shelley, Percy Bysshe. The Complete Poetical Works. Edited by Thomas Hutchinson. London, Oxford and New York: Oxford University Press, 1956. Southey, Robert. Poetical Works. 5 vol. Edited by Lynda Pratt. London: Pickering and Chatto, 2004.

Această lucrare a fost finanţată din contractul POSDRU/89/1.5/S/61968, proiect strategic ID 61968 (2009), cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Autor(i):  Catalin Ghita
 
 


Proiect editorial online aparut cu sprijinul
Administratiei Fondului Cultural National