Articol
 
Configurarea spatiului oriental in poezia romantica romaneasca (III). Elemente ale spatiului articifial-1
Categorie articol: Lecturi
Alecsandri oferă un adevărat regal al descripţiei levantine în poemul Bosforul, compus la Constantinopol şi inclus în ciclul Suvenire. Nu lipsesc, încă din prima stanţă, micile sugestii de basm, ce fixează cu abilitate fluida materie lirică, sugestiv cromatizată, în osatura viguroasă a feericului

Voi continua explorarea spaţiului oriental în lirica autohtonă. Pastel chinez de Alecsandri, inclus în ciclul Pasteluri, este un pean al splendorii arhitecturale a Pekinului. (Poate că, după lectura unor astfel de poeme, lordul Elgin, comnadantul corpului expediţionar franco-britanic din 1860, s-ar fi abţinut de la acte criminale precum ordinul adresat trupelor de a incendia vechiul palat de vară, Yuanmingyuan.) Ca şi Mandarinul, pe care-l voi discuta în continuare, poemul cuprinde o suită de catrene cu pes lung şi cu rimă încrucişată. În peisaj, sunt inserate şi păsări exotice, cu penaj multicolor, iar ultimul stih anticipează în mod straniu cadenţele macedonskiene din Nopţi: „Papagali verzi, roşi şi galbini, iubitori de dismierdări,/ Prin zăbrele aurite zbor chemaţi de glasuri dalbe,/ Şi pe buze rumeoare, cuib voios de sărutări,/ Ei culeg zâmbiri divine, ei culeg migdale albe”. Un ochi artistic abil telescopat lărgeşte considerabil cadrul, incluzând rafinate detalii de peisagistică urbană: „Pe canal trei poduri strâmte ca trei arcuri se întind;/ A lor margini cizelate în şiraguri de inele/ Poartă zmei cu ochi fantastici, carii noaptea se aprind,/ Şi catarguri poleite, cu lungi flamuri uşurele”. Triadei punţilor îi răspunde, într-un abscons ecou al simetriei, turnul cu şapte etaje şi cu tot atâtea galerii: „Iar în fund, peste desimea de pagode azurii,/ Ca un bloc de porcelană, falnic, sprinten se ridică/ Un turn nalt cu şepte rânduri şi cu şepte galerii,/ Unde ard în casolete flori de plantă-aromatică”.

În cel mai pur stil al romantismului minor, peisajul, însufleţit treptat de elemente de faună, capătă strălucire odată cu ivirea figurii umane: „Pe un pod păşeşte-alene fiica unui mandarin,/ Sub cortelul de crep galbin care-l pleacă despre soare,/ Ferind peliţa-i de aur şi rotundu-i pept de crin,/ Şi guriţa-i cu benghi negru ca un gândăcel pe-o floare”. Diminutivele, asociate de eul poetic aproape exclusiv cu prezenţa femininului, într-o tradiţie avându-şi originea în poezia lui Conachi, dispar atunci când trebuie creionată silueta tânărului pescar: „Umbra ei pe faţa apei, de pe pod uşor plutind,/ Cu-o mişcare voluptuoasă trece lin şi se opreşte/ Pe o joncă unde şede un om tânăr pescuind.../ El tresare, nalţă ochii şi cu dragoste zâmbeşte”.

Finalul este însă fără cusur – ni se sugerează, graţie imaginii bătrânului pictor, că întregul poem se aglutinează, vizual, din tuşele fine de culoare ale iscusitului voyeur: „Iar colo-n vecinătate, sus, în turn, ca un hurez,/ Un bătrân, pândind cu ochiul, taina dulce o surprinde.../ El desemnă-ncet tabloul pe hârtie de orez,/ Şi se pare că hârtia sub peniţă-i se aprinde”. Plasarea unui observator în interiorul peisajului, ca un insolit receptacul al viziunii eului producător, pe care o aglutinează graţie transferului fenomenologic, este un artificiu poetic excepţional. De altfel, ca detaliu de intertextualitate involuntară,2 trebuie să punctez că procedeul utilizat de Alecsandri se regăseşte în pictura chineză şi japoneză. Primul exemplu este constituit de artistul Shih-t’ao (1641-aprox. 1717), care, în desenul Bărbat într-o colibă de sub o stâncă, imaginează acelaşi scenariu precum cel instrumentat de romanticul român. Iată cum comentează Michael Sullivan, reputat istoric de artă, compoziţia: „Sugestia din această lucrare foarte originală a proiectării conştiinţei artistului asupra peisajului înconjurător şi viceversa precedă cu aproximativ două secole descoperirea acestor posibilităţi artistice de către Occident” (1997: 254). Al doilea exemplu este reprezentat de maestrul zen Hakuin (1685-1768), care, în desenul Hotei3 privind luptători de sumo şoareci, ne permite să luăm parte, ca observatori simultan implicaţi şi detaşaţi, la tribulaţiile micilor animale. Audrey Yoshiko Seo şi Stephen Addiss comentează cu subtilitate ilustraţia: „la un alt nivel, noi îl privim pe Hotei privind şoarecii. Se ascunde cumva Hotei, astfel încât şoarecii să nu-l vadă (la fel cum, în poemul alecsandrinian, bătrânul ilustrator priveşte perechea de îndrăgostiţi din adăpostul fericit al turnului, n.m.)? Noi suntem singurii capabili să vedem întreaga scenă, adică atât pe şoareci, cât şi pe Hotei, şi astfel Hakuin ne atrage în lumea sa imaginativă” (2010: 215).

Alecsandri oferă un adevărat regal ale descripţiei levantine în poemul Bosforul, compus la Constantinopol şi inclus în ciclul Suvenire. Nu lipsesc, încă din prima stanţă, micile sugestii de basm, ce fixează cu abilitate fluida materie lirică, sugestiv cromatizată, în osatura viguroasă a feericului: „Dormea în liniştire Bosforul fără valuri,/ Într-a Europei mândre ş-a Asiei verzi maluri/ Ca un balaur verde în lupte ostenit”. Într-o perfectă suspendare a mobilităţii, tabloul corăbiilor ancorate în Cornul de Aur, surprins el însuşi în aburi onirici, este trasat graţie unui paralelism infuzat de comparaţii aviare: „Precum acele paseri, străine călătoare,/ Ce se abat în şesuri la asfinţit de soare,/ Strângând ale lor aripi căzute de lung zbor,/ Mulţime de corăbii cu pânzele-nvălite/ Sta, umbre urieşe, fantasme neclintite/ Pe luciul Bosfor”. Eul poetic alternează în mod inspirat sextina incompletă cu cea completă, iar combinarea imobilităţii anterioare cu tropii discret parfumaţi ai semitonurilor nocturne aduce iconografia lirică la perfecţiunea la care poate aspira micul romantism alecsandrinian: „Era la ceasul tainic când genii de noapte/ De la un mal la altul aduc duioase şoapte,/ Când marea-ncet adoarme cu-o suspinare grea”.

Treptat, panorama se deschide către fundalul campestru; uvertura magistrală include un spectacol pasager de lumini şi umbre, precum şi dansul neglijent al delfinilor: „Nu se zărea atunce pe umeda câmpie/ Decât scântei şi fulgeri de flacară-argintie/ Ce, şerpoind prin apă, pluteau şi s-alungau,/ Sau delfini fără număr, care, sărind din mare/ Şi-n spume luminoase mişcând a lor spinare,/ În valuri după stele pe rând se cufundau”. Ca şi în Pastel chinez, strofa finală aduce o insolită, dar obligatorie semnătură antropică – ca într-un peisaj impresionist, o ambarcaţiune uşoară taie undele, dinamizând astfel efemer un spaţiu al aşteptării leneşe: „Deodată-n întuneric o barcă nezărită/ Trecu ca visul negru pe-o frunte adormită,/ Lăsând o urmă lungă pe-adâncul umed plai./ Pe mal un cântic dulce se auzi deodată;/ Iar barca cu grăbire spre cântic îndreptată/ Se afundă în umbra măreţului sarai”. De asemenea, se cuvine remarcată comparaţia „eminesciană” din versul secund, ca şi abilitatea de a suda adjectivele.

Spaţiul magnific al Bosforului urban reapare în partea a treia, Noaptea Bairamului, din poemul narativ Murad Gazi Sultanul şi Becri Mustafa: „Priveşte din nălţime tăcut, admirator,/ Minunea lumei noastre, fantasticul Bosfor”. Este un teritoriu de frontieră, o poartă splendidă între două civilizaţii majore, fotografiată într-un festiv decor nocturn: „În Asia ş-Europa, pe verzile lor maluri,/ Ard mii şi mii de lampe, vărsând văpăi în valuri,/ Şi prin a nopţii umbră scoţând fantasme sute/ De arbori şi de turnuri abia întrevăzute”. Elementul uman, mişcarea alternativă, în doi timpi a actanţilor imprimă o cadenţă cu totul specială versurilor, care se rotunjesc într-o enumeraţie topografică de un exotism manifest: „Prin sunet de tambură şi glasuri de manele,/ Cadânele frumoase le cheamă la zăbrele./ Câţi ochi aprinşi de doruri sclipesc în Kullelli,/ În Scutari, Galata, Bey-koz şi Kandilli!”. Sunt aglomerate aici toate detaliile, unele de ghid Baedeker, altele de fină portretistică orientală, pe care un călător european le poate decupa în jungla urbană din Constantinopol.

Tot un specialist în descrierea Bosforului urban este Bolintineanu. Poemul Zioara, inclus în ciclul Macedonele, evocă un Constantinopol simultan strălucitor şi ocult, opoziţie care nu trebuie să ne suprindă: „Saraiul străluceşte în valuri de lumină/ Şi se prevede astfel în valul ce suspină/ Sub poalele-i bătute de valul spumegos./ Un gemet se aude adânc, misterios”. Cadrul nocturn completează peisajul, tot pe principiul poetic al antitezei, potenţat şi de forţa comparaţiei exotice: „Pe vârful unui munte văzut de la sarai/ Se-nalţă printre umbre al lunii disc bălai,/ Ca un turban de aur vărsând a sa lumină/ Pe unda încreţită d-a serii boare lină”. Rimele sunt corecte, deşi lexicul şchioapătă pe alocuri (cf. nefericitul epitet „bălai”). 

Bibliografie
Alecsandri, Vasile. Opere. 10 vol. Text ales şi stabilit de G.C. Nicolescu şi Georgeta Rădulescu-Dulgheru. Studiu introductiv, note şi comentarii de G.C. Nicolescu. Bucureşti: Ed. pentru Literatură şi Ed. Minerva, 1966-1985.
-. Opere complete. Poezii. Bucureşti: Ed. Semne, 2006. Bolintineanu, Dimitrie. Opere. 11 vol. Ediţie îngrijită, tabel cronologic, note şi comentarii de Teodor Vârgolici. Studiu introductiv de Paul Cornea. Bucureşti: Ed. Minerva, 1981-1989.
-. Opere. 2 vol. Ediţie îngrijită, cronologie, note, comentarii şi bibliografie de Teodor Vârgolici. Prefaţă de Eugen Simion. Bucureşti: Ed. Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă şi Ed. Univers Enciclopedic, 2006.
Seo, Audrey Yoshiko and Stephen Addiss. The Sound of One Hand: Paintings and Calligraphy by Zen Master Hakuin. Foreword by Keido Fukushima. Boston and London: Shambala, 2010.
Sullivan, Michael. The Meeting of Eastern and Western Art. Berkeley, Los Angeles and London: University of California Press, 1997.

1. Această lucrare a fost finanţată din contractul POSDRU/89/1.5/S/61968, proiect strategic ID 61968 (2009), cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
2. Orice posibilitate ca autorul român să fi fost familiarizat cu operele extrem-orientale pe care le pun eu în discuţie este exclusă.
3. Hotei este, în imaginarul budist, unul dintre cei Şapte Zei ai Norocului.

Autor(i):  Catalin Ghita
 
 


Proiect editorial online aparut cu sprijinul
Administratiei Fondului Cultural National