Articol
 
Carti de poezie pur si simplu
Categorie articol: Lecturi
Câteva bune cărţi de poezie apărute în ultimii ani şi care prin jocul inefabil al sorţilor ajung la noi, relansează interesul pentru un gen văduvit de entuziaşti.

E iarnă, e frig, e alb, vin sărbătorile, cumpărăturile, au fost alegerile parlamentare.

– Vrei să ne întâlnim, la secţia de votare, iubito?

Soarele Traian Băsescu ne urmăreşte peste tot, votca linge rănile de peste an, totul e suav şi gingaş, ca boarea de seară sau voalul miresii care nu poartă nimic pe sub rochia de crin. Pe ger şi viscol Marilyn Monroe nu mai trebuie să-şi ţină sutienul şi chiloţii în frigider. Păi nu-i frumos? E bine, citim. Viaţa ca un mare pahar cu vin. Sau de venin.

Câteva bune cărţi de poezie apărute în ultimii ani şi care prin jocul inefabil al sorţilor ajung la noi, relansează interesul pentru un gen văduvit de entuziaşti. Anii când cititorii se îmbulzeau să cumpere şi să citească un nou roman de Marin Preda, Nicolae Breban sau Augustin Buzura au trecut şi s-au pitit între pliurile unei memorii capricioase. Am rezistat prin cultură sau pentru că unii au mâncat mult usturoi şi au băut doar lapte da capră şi ţuică de prune? Vorbărie multă, rânjetul discret al disperării care se agită mut printre renunţări şi resemnări de tot felul. Ar fi multe de pritocit pe aici, nu este momentul acum. Cărţile au rămas. Şi au rămas nu doar în amintirea celor care nu refuzau nici Plantaţii-le lui Tonegaru, nici Libertatea de a trage cu puşca a lui Geo Dumitrescu, nici Corabia lui Sebastian a lui A.E. Baconsky, atâtea şi atâtea, multe-multe volume de poezie bună pot fi extrase din haldele de steril liric ce au făcut ravagii după 1945. Poezie şi alcool, o lume unde nimeni nu mai e treaz de-a binelea. Votca şi senisibilitatea veşnic rănită, singurătatea şi bucuria de a trăi se strecoară prin minunatul volum Vânt potrivit până la tare. Tineri poeţi germani din România (Editura Tracus Arte, 2012, o nouă ediţie cu mult aparat critic şi istoriografic, fişe biobibliografice, dar şi multe, multe minunate poeme ce trec lejer peste ani şi fel de fel de troiene). Nu mai dăm nume, e greu să cităm, merită citit. Totul. Şi uite aşa, lăsând deoparte mizeriile contingentului, ne aducem aminte cu subtile voluptăţi de volume semnate de mult hulitul azi Ion Caraion, dar şi de mult prea puţin cunoscutul Marcel Gafton, de vedetele generaţiei 60, admiraţii şi iubiţii Nichita Stănescu, Marin So-rescu, Ana Blandiana şi Ilie Costan-tin, de Florin Mugur şi Tomozei, de şaptezeciştii Angelei Marinescu şi ai Doinei Uricariu, de inclasificabilii Mircea Dinescu şi Dorin Tudoran, de optzeciştii lui Mircea Cărtărescu, T.T.Coşovei, Florin Iaru, Antonesei, Mariana Marin şi cei doi nefericit dispăruţi, poeţii Ion, Flora şi Stratan, multă multă poezie bună, şi Alexandru Muşina cu Budila Express-ul lui, şi ieşenii şi echinoxiştii, şi timişorenii lui Şerban Foarţă, şi reeditaţii Stelaru şi Voronca, atâţia poeţi şi poezii bune, şi extraordinarii poeţi de limba germană (Bossert, Wagner, Totok, Solner, Lippet) pe lângă cea destulă, destulă, multă-multă, ne-bună. Gen susţinut de autorităţi şi tradiţie – românul născut poet nu făcea nici proză, nici prea multă gălăgie (au făcut, să nu uităm, destule zile fripte autorităţilor comuniste, măcar de-am aminti pe Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Tudoran sau Ileana Mălăncioiu…), poezia a ieşit întreagă, cum, necum, după anii de trântă, dat la gioale şi bot, lupte libere şi greco-ruseşti cu cenzura, frica, autocenzura, iarăşi frica, destule compromisuri sau cedări de-a dreptul (cazul talentatului Adrian Păunescu, ajuns un fel de trompetă fals-gălăgioasă a unui sistem putred şi corupt). După 1989, când se putea scrie oricum şi publica orice – dar şi bea oricât, păi nu? – poezia şi-a pierdut aura de inefabil şi frondă, numărul cititorilor de poezie a scăzut dramatic, tirajele cărţilor au devenit confidenţiale – ce să mai însemne 300 de exemplare la o populaţie de sub 20 de milioane, oare câţi am mai rămas, „sunt câţiva morţi în oraş, iubito!” (Bacovia, sărmanul, omagiat la Academie, plictisit, Agatha, plăteşte şi să plecăm!) – şi atunci poezia s-a izolat în turnul ei de orgoliu şi fantasme.

Au rămas doar alcoolurile.

Şi totuşi. Se tot scrie poezie minunată. În ultimele două decenii numărul poeţilor a crescut şi el, s-a creat o lume de ghetto a practicienilor şi degustătorilor de poezie. Dar dincolo de momentele faste – câte un Premiu Naţional, câte o participare de prestigiu internaţional, câte o întâmplare exotică cu vreun poet/poetă – sau nefaste – morţi neaşteptate, mult regretate oricum, poezia şi-a păstrat orgolioasă virtuţile. Iar acum, ca să nu mai lungim pelteaua melancolic-amintiristă, câţiva dintre eroii de frunte ai acestei aventuri a poeziei româneşti au scos acum cărţi noi.

Pe rafturile noii librării Humanitas de lângă Gambrinus, Ana Blandiana se găseşte cu un volum de inedite Patria mea A4 (Editura Humanitas, 2012), nişte poeme nouă, aşa cum la un moment dat, tot ne livra infatigabilul mare poet, mult regretatul şi iubitul poet, Mircea Ivănescu. Tot Humanitas ne-a livrat o mare surpriză, Aer cu diamante, reeditare anastasică – aşa se zice? – a primei ediţii unde semnau, tineri la suflet şi subţiri la mijlocel, în 1981, marii poeţi de mai târziu, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşpvei, Florin Iaru şi Ion Stratan. Extraordina-rul poet Leonid Dimov, deja un nume exotic, straniu şi necunoscut, dacă ieşim din lumea literaţilor, este şi el prezent cu volumele dintr-o Operă Poetică, pe care Editura Paralela 45 le-a lansat însoţite de un îndesat şi atotcuprinzător studiu semnat de criticul literar, contabilul şef al Generaţiei 80, Ion Bogdan Lefter. Au mai apărut volume de poezii extralux – mici, mari bucurii, de la versurile unui alt purtător al Tricoului Galben al Poeziei române numit Liviu Ioan Stoiciu. Poeme încărcate de exploziv existenţial, din volumul recent, Substanţe interzise (Editura Cartea Românească, 2012), unde filonul tragic se întâlneşte contondent cu cel sentimental. Un mare poet, care ar merita mai multă atenţie din partea criticii. O surpriză neaşteptată, poezie scrisă direct în italiană, poeme febril-resemnate, lapidare şi concise în lirismul lor indus ale Elizei Macadan Paradiso Riassunto ( I girasoli. 2012, cu un generos cuvânt de întâmpinare de Marco Conti). Sunt multe volume ce merită lectură tihnită şi la foc mic. Şi trec, din păcate puţin observate, neobservate. Aerul veşnic rebel şi fronda de cuţitar ucrainean dedat la emoţii lirice din poemele lui Traian T.Coşovei din Jurnalul morilor de vânt (Editura Tracus Arte, 2012, ce frumos sună, „eram singuri pe pământ şi ne bănuiam...”, pe care acesta le oferă cu generozitate celor care nu vor să analizeze de ce după alegerile parlamentare din aceste zile, România va aluneca în braţele deschise ale Chinei şi Rusiei).

Avem şi minimalismul discret şi plin de candori al Danei Catona din Prinţesa portocalie (Editura Brumar, 2012), în care găsim un poem simplu şi limpede precum „fără titlu”, aştept să/se încălzească supa de carne, unde totul e spus şi nu prea. Dar nu asta e poezia însăşi? Poezie epică cu mult tra-la-la la supra şi hiperrealist în Acte calde într-un decor negru de scene separate printr-o linie grea (Editura Herg Benet, 2011) prin cartea veşnic neliniştitului Dan Stanciu.

Ne vom opri câteva secunde şi la volumul cartea Alcool (Editura Charmides, din Bistriţa lui Coşbuc şi Rebreanu, unde un entuziast cultural precum Gavril Ţărmure, face minuni, fără fonduri europene; 2010, semnat de Ion Mureşan, premiat în aceste zile de Academia Română). Am ajuns unde voiam să poposim, după acest, mai mult sau mai puţin plictisitor ocol, pe rafturile îndesate ale bibliotecii noastre imaginare de poezie. Ne declarăm nu foarte confortabila aşezare în marginea poeziei şi ne exprimăm doar buna credinţă în a judeca poezia. Ne declarăm apoi bucuria lecturii poeziei, ceea ce o parcurgere critică severă ar trebui s-o excludă. Ne declarăm emoţia descoperirii acestui volum cu nume ce trimite la poezia franceză de anţărţ, plină de tării şi alcooluri de tot felul. Nu ştim dacă în afara lui George Bacovia şi Nichita Stănescu să se mai fi ocupat pe la noi cu atâta abnegaţie şi râvnă de această temă poetico-existenţială. A bea, beţie, beţivi, localuri, amoruri, confesiuni, In vino veritas, sinceritate şi locanta ca topos, epos şi eventual eros. Ion Mureşan dăruieşte, cu alcoolurile lui, o mare carte literaturii române. Face cinste, cum ar veni. Poate chiar poeziei europene. Poetul clujan nu este un globe-trotter al poeziei. Chiar dacă fumatul şi consumarea de alcool, mai nou si droguri, sunt interzise în şcolile din România, aceste versuri, pline de melancolie, amărăciune, candoare şi prospeţime, de naturaleţe şi firesc, bucuria de a fi, kairos-ul şi pneuma mamii ei de viaţă, dar şi disperare pe alocuri, pot fi studiate cu folos. O poezie a imediatului, fără volute stilistice forţate şi de o simplitate necăutată, versuri delicate sau zgrunţuroase pe alocuri, mai uşor sau mai greu de dat pe gât. Alcooluri lirice tari, ce fac marea poezie a profunzimilor şi trăirilor autentice. Vodca-i vodcă, vinul spumos e altceva, berea balonează. O poezie de mare poezie, fără să mimeze nimic, fără E-uri şi coloranţi artificiali. Ce să tot trăncanim şi să comentăm poezia, rămâne doar s-o citim şi să ne bucurăm de ea. Credem că un audiobook cu poemele lui Ion Mureşan în lectura lui Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu ar fi un succes monstru al acestui nou sezon literar. Imaginaţi-vă doar aceste două voci distincte ale culturii române citind poemul Facerea lumii:

„Şi a fost seară
Şi a fost dimineaţă
Dar asta a fost demult
Şi o singură dată.”

Ar mai fi ceva de adăugat? De reţinut, pentru cei care vor să ofere cadouri frumoase de Crăciun şi Anul Nou. O excepţională ediţie bilingvă Sylvia Plath Selected Poems/Poeme alese (Editura Paralela 45, 2012, o ediţie îngrijită, traducere, prefaţă şi multe repere biobibliografice de Elena Ciobanu, profă universitară din Bacău, experta noastră nr.1 în poezia marii doamne a poeziei moderne). Aş mai aminti încă alte două ediţii bilingve. Una cu splendide poeme ale lui Gottfried Benn Melancolie, Versuri şi aforisme (Editura Vremea, 2012, Ediţie de Ioana Orleanu), şi o alta, aparţinând lui Giuseppe Ungaretti Vita d’un omo/Viaţa unui om (Paralela 45, antologie şi traducere de un alt mare poet, român de această dată, pe numele lui Ilie Constatin, nu sună frumos, „precum o frunte obosită/ s-a ivit iar noaptea/ în golul unei mâini…”) Poezia rămâne mereu un refugiu în vârtejul vieţii noastre de zi cu zi. Cum ar veni, La mulţi ani cu multe bucurii!

Autor(i):  Bedros Horasangian
 
 


Proiect editorial online aparut cu sprijinul
Administratiei Fondului Cultural National